VIDEO - Florentin Pandele vrea moaștele Sf Parascheva la Voluntari
Supărare mare pe Florentin Pandele, că nu mai poate duce oameni cu autocarele la Sf Parascheva, în ciuda pandemiei. El vrea să aducă moaștele la Voluntari.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Pentru locuitorii din oraşul Voluntari, vizita la moaştele sfintei Parascheva pe data de 10 octombrie era deja o tradiţie. Încă din 2005, autocare ticsite de credincioşi, puse la dispoziţie de primărie, luau drumul Iaşiului, întrucât Sfânta Parascheva este ocrotitoarea oraşului Voluntari.
"E greu pentru noi, că ne-am obişnuit an de an să plecăm. Vecinele mele, toate de pe stradă, toate mergeam, eram în grup", spune o femeie.
Ca să mai aline indignarea locuitorilor din Voluntari, primarul reales al oraşului, Florentin Pandele, a promis că va încerca să aducă moaştele în oraş.
"Nu mi se pare nici loial, nici corect faţă de credincioşi. Deci se poate la alegeri, în schimb, cei care vor să meargă să se încarce spiritual nu au acest drept", susține primarul căruia nu pare să-i pese prea mult de pandemie.
Nici primarul Iaşiului nu e de acord cu mutarea moaştelor în Voluntari.
"Acolo nu a fost dată așa, ca o necesitate sufletească, ci a fost aruncată ca o bombă de imagine care nu are decât imaginea unui om politic, mai bine spus politicianist și nu a unui om care chiar crede ceea ce spune.
Pentru că cine crede în Sf. Parascheva, că o fi el din Voluntari, din Călărași, din Cluj sau din altă parte a acestui pământ știe că prin rugăciune lucrurile se rezolvă", consideră primarul Iașiului.
"Era o tradiţie şi avem nevoie de rugăciune, mai ales în perioada asta", spun oamenii.
Astăzi a fost ultima zi în care pelerinii din țară au putut să se închine la sfintele moaște. Doamna nu concepe să lipsească de la sărbătoarea dedicată Sfintei Parascheva.
A venit mai devreme în acest an, de la Vatra Dornei, pentru a se închina.
"Cred că este... că am ajuns la Sfântă să mă rog că am înțeles că de mâine nu mai avem voie, și mă rog pentru copii, pentru toată lumea, să ne apere de coronavirus și bolile necruțătoare pentru că atât ne-a mai rămas, credința" ,spun oamenii.