"Este luna iubirii iar una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care le poate face un bărbat, este dăruirea unui buchet de flori. Mai mari sau mai mici, multicolore sau într-o singura culoare, florile aduc zâmbetele pe chipurile doamnelor și domnișoarelor, în special de Ziua Îndrăgostiților. Iar specialiștii sunt pregătiți să realizeze cele mai spectaculoase aranjamente, în funcție de preferințele domnilor", a transmis Cristina Dorobanțu.
Florile, cadoul ideal pentru Ziua Îndrăgostiților
O feerie de culori și miresme care mai de care mai îmbătătoare. Asta regăsim acum în florării, unde pregătirile pentru Ziua Îndragostiților sunt în toi. Domnii au pornit în căutarea buchetului perfect pentru partenerele lor, iar alegerile nu sunt deloc ușoare.
Ajutați de florist, bărbații au de ales dintr-o multitudine de variante: de la clasicii trandafiri și până la înmiresmatele frezii sau spectaculoasele hortensii, orice floare poate fi integrata într-un buchet atunci când combinația este cea potrivită.
Însă cel mai important este ca alegerile să fie pe placul celei căreia îi este destinat buchetul.
Când inspirația domnilor pălește în fața varietății bogate de plante, vine în ajutor specialistul.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Odată alese florile, intra în scena creativitatea floristului. Indiferent că sunt într-un buchet clasic sau organizate cu atenție într-un aranjament menit să le scoată din anonimat, florile sunt cea mai frumoasă declarație de dragoste, personalizată, pe care o poate face un bărbat. Iar cei mai mulți domni aleg să le ofere în cutii sub forma de inimă și cu multiple ornamente specifice, pentru a-și sublinia sentimentele lor.
Și daca vă întrebați, totuși, care este cea mai căutată floare a lunii, aflați că răspunsul nu este deloc neașteptat.
"Clasicul trandafir roșu se caută cel mai mult, dar avem o gamă variată de trandafiri și roz și alb, galben, dar roșu este cel mai căutat", a declarat Nicoleta Pitaru, florist.
Luna aceasta, bărbații au la îndemână o gamă largă de cadouri pe care le pot oferi jumătăților, căci nu doar florile sunt menite să impresioneze.
Același efect îl au și bomboanele de ciocolată sau decorațiunile pentru casă, menite să schimbe puțin aspectul locuinței.
Citește și: VIDEO- Idee inedită de cadou pentru Valentine's Day: flori care nu se ofilesc