„Și la Poliția Ilfov a ajuns o plângere făcută de un clan de interlopi din Popești Leordeni, care susțin că i-ar fi dat manelistului nu mai puțin de 18 mii de euro”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Florin Salam, între ciocan și nicovală
După ce ieri a dat explicații anchetatorilor din Târgoviște într-un dosar în care e suspect de înșelăciune, Florin Salam s-a trezit cu alte acuzații pe cap.
Potrivit polițiștilor ilfoveni, manelistul ar fi fost reclamat anul trecut de interlopii clanului Scumpu din Popești Leordeni că i-ar fi țepuit. Concret, că i-ar fi plătit 18 mii de euro și nu s-ar mai fi dus să cânte la nuntă.
„La vremea respectivă s-au făcut cercetări, spun oamenii legii, dar s-a ajuns la concluzia că respectiva plângere nu ar fi de natură penală. Astfel, Florin Salam a scăpat de dosar penal, iar cei care au formulat acuzațiile împotriva lui au fost sfătuiți să-l dea în judecată dacă vor să-și recupereze presupusa pagubă!”, a transmis Adina Iliescu, reporterul Știrilor Kanal D.
Totuși, manelistului i s-a dus vestea că ar avea obiceiul să dea țepe la nunți. Chiar dacă nu au fost făcute plângeri de-a lungul anilor, au existat amenințări, chiar în spațiul public.
Citește și: VIDEO- Florin Salam a fost dus cu mandat la Poliția Târgoviște pentru a fi audiat într-un dosar în care e acuzat de înșelăciune. Ce a declarat manelistul?
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Trebuia să vină în seara asta la Roșiori, la fratele meu la nuntă, și nu a venit. E a doua oară când nu a venit!”, spunea un bărbat pe internet.
Asta se întâmpla în urmă cu patru ani, când interlopii din Teleorman îl amenințau cu moartea pe manelist.
Florin Salam spune că și-ar fi respectat promisiunile, că singurele evenimente la care nu ar fi putut să ajungă au fost cele din perioada în care avea probleme de sănătate.
„Aveam probleme cu vocea. Cum puteam să cânt? Cum poate să joace Hagi un meci când are piciorul în gips?”, spunea Salam pe rețele de socializare.
Florin Salam se confruntă și cu alte acuzații. O tânără a făcut plângere luna trecută că ar fi fost agresată de manelist într-un hotel din Capitală.
Avocata lui s-a dus astăzi să vadă probele din dosar.
„Proba esențială era acest certificat medico-legal. Nu există nici bonulețul acela ca să scoată în evidență intenția acesteia de a merge la IML pentru a putea dovedi loviturile sau ceea ce afirma ea că s-a întâmplat în seara respectivă. Nu există nici certificat IML în momentul de față. Clientul meu poate fi fericit pentru că ceea ce a spus a fost adevărat cu privire la ceea ce nu s-a întâmplat în camera de hotel în noaptea respectivă”, a explicat avocata interpretului.
Soția manelistului declara recent, în podcastul Ilincăi Vandici, că nu a stat niciodată cu grija că ar putea fi înșelată.
Roxana Dobre mărturisea că se teme atât de tare pentru că ar exista multă lume care i-ar vrea răul lui Florin Salam.
De altfel, manelistul spune că tot de la dușmani i s-ar trage și acuzațiile de înșelăciune, că ar exista destule persoane în breaslă care i-ar înscena tot felul de rele ca să-l îndepărteze de lumea muzicală.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro