Close sidebar
Close sidebar

VIDEO Frații Mazăre, audiați într-un dosar de prostituție. Fostul edil spune că e nevinovat: „Nu erau genul meu, erau sportive, aveau un picior gros”

Timp de șase ani Paul Neagu și-ar fi făcut prieteni mai mulți afaceriști influenți, cărora le trimitea frecvent câte o fată obligată să întrețină cu ei relații intime.

Redactia Stirile Kanal D,


DISTRIBUIE
acest articol

„Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie, e acuzat că recruta tinere pentru prostituție. Timp de șase ani ar fi obligat trei sportive provenite din familii cu probleme să întrețină relații intime cu afaceriști influenți. Printre numele grele din dosar e și cel al lui Radu Mazăre”, a spus Christian Sabbagh.

„Nu erau genul meu, erau sportive, aveau un picior gros cât trunchiul meu și știți cu ce fel de fete mă întâlneam”, sunt primele declarații ale lui Radu Mazăre, chemat ca martor la DIICOT. Îl cunoștea de aproape pe Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie, acuzat că a exploatat sexual mai multe sportive provenite din familii sărace. „Da, îl cunosc. L-am văzut cu două dintre sportive de două ori cred. Eram și cu actuala mea soție la perioada respectivă, iubita oficială. Știu că era antrenorul echipei de bob”, a mai spus Radu Mazăre.

Timp de șase ani bărbatul și-ar fi făcut prieteni mai mulți afaceriști influenți, cărora le trimitea frecvent câte o fată obligată să întrețină cu ei relații intime.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

„Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi fost adăpostite chiar în acest centru sportiv din Constanța. De aici sportivele erau duse în diferite zone din țară, dar și din străinătate, mai exact în Germania, Letonia sau Monaco pentru practicarea prostituției”,

a transmis Raluca Sevastru, corespondent Kanal D.

Contactat de reporterii Kanal D, antrenorul de bob spune însă că nimic nu e adevărat: „Eu sunt sigur că sportul cu bobul este un sport foarte greu. Din punct de vedere al feminității trebuie să faci niște sacrificii și probabil că aceste fete nemaifiind acceptate în lot s-au gândit să facă niște acte de astea de răzbunare.”

Procurorii DIICOT au descins acasă la Paul Neagu în această dimineață, dar nu l-au găsit: „Eu sunt în Germania, dar nu sunt fugit. Eu sunt în Germania pentru că aici stau, dar am plecat cu o zi înainte. Dacă erau cu o zi mai devreme, mă puteau duce la DIICOT să-mi ia interviu sau cum se numește.”

În schimb a fost săltat din Constanța și reținut pentru douăzeci și patru de ore un complice de al antrenorului de bob, un libanez cu bani, supranumit „regele lipiilor”, care deține mai multe restaurante și o școală privată.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Individul le-ar fi oferit cazare și le-ar fi agresat sexual pe aceste sportive vulnerabile. Ciudat e însă că abia acum se iau măsuri în acest dosar, în condițiile în care în anul două mii douăzeci alte sportive acuzau același lucru, că Paul Neagu a încercat să le racoleze pentru sex și le prezenta drept fetițele lui inclusiv fraților Mazăre: „Eram obligată să ne îmbrăcăm provocator sau sexi, așa cum spune el. Trebuia să mergem pe faleză în Constanța în topuri și în rochie și ne-a spus că dacă primim orice fel de avans noi nu avem voie să răspundem, trebuie să zâmbim tot timpul și să fim foarte drăguțe cu acei oameni, pentru că ei ne oferă nouă niște mese.”

Procurorii DIICOT susțin că pe parcursul celor patru ani de anchetă Paul Neagu ar fi încercat să le intimideze pe sportive și le-a obligat să își retragă plângerile. Acum antrenorul e cercetat pentru trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI