Unul dintre trenuri a plecat din Timisoara duminica, 23 iunie, la ora 17:30, iar celalalt, InterRegio IR12922, la 19:30, acesta din urma având ca ora de sosire în Constanta luni, 9:30 dimineata. Unul dintre pasageri povesteste însa, cum dupa 24 de ore, trenul abia daca ajunsese la Draganesti, judetul Olt.
Oamenii spun ca, dupa ce a ajuns la Lugoj duminica seara, trenul a stat 12 ore „prin câmpuri", apoi s-a reîntors la Lugoj.
Potrivit reprezentantilor CFR, de vina ar fi ploaia torentiala cazuta duminica seara in sud-vestul tarii, care a dat peste cap traficul feroviar. La Prunisor, in judetul Mehedinti, aluviunile blocasera calea ferata.
In tren se afla si un grup de copii de la o scoala de dansuri din Timisoara. Pentru ca celor mici le era foame, instructoarea lor a cumparat apa si chiar a comandat pizza intr-una din garile in care trenul a stationat.
Plecati de duminica, oamenii au strabatut Oltenia si au ajuns abia aseara la ora 10 in Gara din Bucuresti.
Oamenii si-au impartit cateva sticle de apa intre ei, care au fost puse la dispozitie de autoritati. La fel de limitate ca resursele au fost informatiile primite.
La sosirea la Constanta, turistii au aflat in ultimul ceas ca vor fi dati jos din tren ca sa fie mutati toti in primele vagoane spre Costinesti si Mangalia.
Nici tabela de la Gara Constanta nu a putut raporta decat o intarziere de 250 de minute, in cazul acestui tren. Probabil nu e facuta pentru un numar mai mare.
Copiii care au venit in vacanta cu scoala de dans la Costinesti nu au mai avut insa curajul sa coboare din vagon in Constanta, nici macar ca sa ia aer.
Atatea ore in tren au transformat vagoanele in cuptoare incinse.
Reporter: V-ati imaginiti vreodata asa ceva?
Femeie: Nu, experienta vietii, asta este! 09.50
Barbat: Am terminat-o cu CFR-ul, dezamagiti total.
Reporter: Mai lauti vreodata trenul in Romania?
Barbat: Nu, niciodata!
Anuntata la ora 00.42, plecarea din Constanta catre Mangalia a avut loc la 01.00. Aproape in jurul orei 02.00, trenul a ajuns, in cele din urma, la Mangalia.