Close sidebar
Close sidebar

VIDEO - Furtunile devastatoare fac ravagii. Locuințe distruse și persoane decedate din cauza furtunilor

O nouă furtună însoțită de ploi torențiale și vijelii puternice face ravagii în Europa. „Hans” a lovit deja în nordul continentului. În Norvegia este cod roșu de vânt puternic, inundații și alunecări de teren, iar în țările baltice, feriboturile au fost anulate, zborurile au fost întârziate și străzile inundate. În plus, mii de oameni au rămas fără electricitate din cauza copacilor doborâți de vijelii.

Redactia Stirile Kanal D,

Furtunile devastatoare fac ravagii [Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Norvegienii se confruntă cu cele mai intense furtuni din ultimii 25 de ani. Codul roșu de ploi torențiale și alunecări masive de teren a adus dezastru în sudul țării. Viiturile coborâte vijelios de pe munți au târât odată cu apa bușteni de lemn piatră și pământ.

Europa înghițită de pe din cauza furtunilor devastatoare

Și sudul Austriei și Danemarca sunt în alertă maximă ca urmare a furtunii botezate „Hans”, care aduce ploi torențiale. Doi oameni și-au pierdut viețile din cauza vijeliilor care au precedat aversele puternice. Furtuni puternice au cotropit și Statele Baltice. În nordul Lituaniei o femeie a murit, iar numeroși copaci au fost smulși din rădăcini.

Citește și: VIDEO- Slovenia cere ajutor UE și NATO după inundații. 4 oameni și-au pierdut viața, iar pagubele se ridică la peste 500 de milioane de euro

Citeste si: Sportul românesc este în DOLIU! Dragoș, un tânăr jucător de rugby, a MURIT la doar 29 de ani- kanald.ro

Citeste si: Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%- wowbiz.ro

Citeste si: Un milionar american și-a cumpărat o casă la malul mării. A locuit o săptămână în ea, apoi a demolat-o- antena3.ro

În Estonia, grindina de dimensiuni considerabile a distrus mașini, case și a adus numeroase pagube fermierilor.

Într-o stațiune turistică din Catalonia mobilierul teraselor a fost aruncat cât colo de o vijelie care a provocat pagube semnificative. Imagini neobișnuite au fost surprinse și în Italia, unde Etna a eliberat un gigant inel de vortex vulcanic. Vremea extremelor face prăpăd și peste ocean, unde doi oameni au murit din cauza naturii dezlănțuite. Un val de furtuni devastatoare traversează Statele Unite ale Americii. 2.600 de zboruri interne au fost anulate, iar 7.900
au avut întârzieri. Peste un milion o sută de mii de locuințe și afaceri au rămas fără alimentare cu electricitate. O tornadă a fost surprinsă pe cameră în Dryden, statul New York, iar în Tennessee, copacii bătrâni au fost puși la pământ de rafalele de vânt. Zece state sunt sub avertizări de tornade, cele mai riscante fiind așteptate în regiunea Washington-Baltimore. Între timp, nord-estul Statelor Unite se pregătește pentru riscul unor furtuni neobișnuit de periculoase.
Centrul pentru Predicția Furtunilor a emis o atenționare de risc gradul patru din cinci de-a lungul Coastei de Est care ar putea afecta până la 120 de milioane de oameni.
Și în nordul continentului, în Alaska, vremea are efecte dezastruoase. Din cauza topirii ghețarilor, râurile umflate au erodat malurile. În capitala statului, la Juneau, zeci de case s-au prăbușit rând pe rând.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI