„De sărbători, vedetele se adună pe lângă casă. În această perioadă, artiștii încearcă să își mai elibereze programul și să petreacă mai mult timp cu familia și prietenii. Georgiana Lobonț, frumoasa cântăreață din Cluj, nu face excepție de la regulă. Împreună cu cei doi copii, artista face, zilele acestea, decorațiuni de Crăciun”, a transmis Simona Pătruleasa, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Georgiana Lobonț, timp prețios de sărbători cu cei doi copii ai săi
Când vine vorba de cei doi copii ai săi, Georgiana Lobont se transformă din divă spectaculoasă în mămică devotată. Dorințele copiilor sunt foarte importante pentru artistă, care încearcă să își facă cât mai mult timp liber pentru a-l petrece cu ei. Zilele acestea, Irina, Edi și frumoasa lor mamă s-au apucat să facă decorațiuni pentru sărbători.
Cei mici se bucură la maximum de activitățile în familie, mai ales că au ajuns la vârsta la care au și ei ceva de spus: Irina are 4 ani, iar frățiorul ei, Edi, are 5.
„În orice fac vin cu idei, și la cum mă îmbrac vin cu idei... și ce mâncăm vin cu idei și nu mai zic de aranjamentul casei”, a spus Georgiana Lobonț.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO- Viorica Macovei, colindă cu emoție. Piesa este dedicată tuturor românilor
Pentru Georgiana, fiecare clipă petrecută alături de ei este o binecuvântare. Însă, una care vine cu porția, căci artista trebuie mereu să se împartă între familie și fanii ei.
„Câteodată am momente în care ajung în camera de hotel, după ce termin de cântat și mă apucă plânsul și mă eliberez.
Soțul meu e lângă mine și mă înțelege, mă ajută, mă consolează, dar știu că pentru noi muncim și ei o să înțeleagă. Când o să crească mari o să înțeleagă că mami a avut drumul ei, cariera, să își facă treaba cât mai bine și sunt convinsă că o să fie mândri de mine”, a mai spus cântăreața.
Frumoasa ardeleanca nu își neglijează deloc fanii: în doar câteva zile va urca pe scena Sălii Palatului din Capitală, iar de Revelion va concerta în Madrid pentru românii din Diaspora.