Așadar, fie că vă pregătiți sau nu pentru BAC, aveți grijă ce poziție au copiii la birou. Elevii cu postură greșită pot acuza de la vârste fragede dureri de spate. Stau încordați sau prea aplecați și riscă astfel să-și afecteze coloana cu efecte pe termen lung. Astăzi aflăm cum putem rezolva aceste probleme de la Elena Căciulan, unul dintre cei mai cunoscuți fizioterapeuți pentru copii.

Bună dimineața și bine ați revenit la noi, a transmis Simona Pătruleasa.

Ghiozdan de 4 kilograme. Pericol sau nu

Simona- Așadar, care ar fi cele mai întâlnite probleme, cauzate de această poziție incorectă în bancă a copiilor?

Elena Căciulan- Legat de poziția incorectă a copilului în bancă, trebuie să vorbim de postura aceasta a copilului ce se dezvoltă încă din partea din perioada intrauterină și mergem de-a lungul evoluției copilului. Și să știți că ea se finalizează, postura aceasta, în jur de optsprezece- nouăsprezece ani.

Toate pozițiile greșite pe care copilul le adoptă în școală, în bancă și numai în bancă, să știți și poziția aceasta de ortostatism sau în recreație, sunt posturi care vor modifica cumva schema corporală a copilului, poate că ar trebui să ne legăm de poziția în bancă, să începem cu ea. Poziția aceasta, așezat, este o poziție care copilul trebuie să și-o adopte și care să asigure confortul necesar.

De cele mai multe ori o să vedeți că el își adoptă poziția în funcție de ceea ce simte el la un moment dat. Este legată și de starea lui emoțională, este în strânsă legătură și am văzut niște studii acum la francezi în care spun că este importantă prezența educatorului, a învățătorului, a profesorului, atitudinea lui va influența postura copilului. El ar trebui să stea gambă coapsă, nouăzeci de grade.

Simona- Ce spuneați de poziția băiatului?

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO-Dureri de cap provenite de la o problemă a coloanei vertebrale. Cum ne dăm seama că acesta e motivul și ce variante de tratament avem

Elena Căciulan- Poziția băiatului este o poziție ușor cifozată, adică partea superioară, adică umerii și trunchiul se duc un pic, se cifozează, se rotunjesc așa, pentru că această coloană vertebrală să știți că are o lordoză cervicală, o cifoză toracală și o lordoză lombară. Coloana noastră nu este dreaptă, ea are aceste curburi, pentru că ele ne ajută să menținem poziția de ortostatism și cumva să atenuăm toți pașii pe care îi facem.

Dacă ar fi dreaptă coloana, noi n-am putea să mergem. Așa că modificările sunt în funcție de postura pe care copilul și-o adoptă.

Fetița are o poziție mai corectă decât el, dar lucrurile astea sunt lucruri care se pot corecta.

Ar trebui să se facă o evaluare corectă a copilului, din punct de vedere fizioterapeutic și, în funcție de ce găsim noi, că avem o cifoză toracală, care este la nivelul regiunii toracale, că avem o hiperlordoză. De exemplu, băiețelul care stă cu trunchiul aplecat știți ce înseamnă asta?

Proiecția către anterior sau aplecarea aceasta către anterior a trunchiului înseamnă o blocare la nivelul musculaturii abdominală și face musculatură hipotonă, influențează respirația pentru că-mi blochează mușchiul acesta, care are o multitudine de funcții, dar are și funcția respiratorie.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Este blocat și, atunci, poziția aceasta îmi va bloca diafragma, și îmi va face un abdomen către în față, către anterior.

Poate și înălțimea băncii contează foarte mult, pentru că eu cred că ei de exemplu cel puțin aici, mie mi se pare că stau puțin nefiresc.

Este puțin cam prea înaltă zic eu. Contează foarte mult și asta, contează foarte tare poziția scaunului. Ar trebui să fie un scaun reglabil, în funcție de înălțimea copilului, pentru că el trebuie să aibă gambă coapsă nouăzeci de grade grade, laba piciorului sprijinită în totalitate pe sol și atunci categoric că postura lui va fi o postură corectă, în condițiile în care se va duce către anterior.

Categoric că duce piciorușele către posterior, către în spate. Lucrul ăsta înseamnă că toată musculatura posterioară se poate scurta și de foarte multe ori vă rog să priviți pe stradă copiii care merg pe vârfuri și efectiv când merg parcă dansează, pentru că se scurtează tendonul ahilian, se scurtează toată musculatura posterioară și atunci se schimbă toată schema corporală a copilului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: