LIVE TEXT | VIDEO | Grevă profesori mai 2023. Ziua decisivă: profesorii refuză oferta făcută de Guvern! Sindicatele cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25%
Sindicatele cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi.
UPDATE- Premierul Nicolae Ciucă afirmă, într-o scrisoare adresată Consiliului Naţional al Elevilor, că Guvernul şi coaliţia împărtăşesc preocupările elevilor şi ale părinţilor privind ”blocajul” din educaţie.
”La rândul nostru, la nivelul Guvernului României, dorim să întărim respectul şi aprecierea faţă de munca pe care o depune, zilnic, fiecare cadru didactic din ţară. De aceea, aşa cum am mai menţionat, atât eu, în numele Guvernului pe care îl conduc, cât şi colegii mei din aparatul executiv, dar şi cei din coaliţie, ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată
din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Ştiu că educaţia unui copil este de nepreţuit şi împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din ţară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată. În ceea ce priveşte îngrijorarea privind susţinerea examenelor de către elevii din anii terminali, înţelegem impactul unor eventuale întârzieri şi facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc. Orice revendicare nu poate şi nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului şcolar al elevilor şi aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înţeleagă şi la a cărei rezolvare nu se
poate ajunge decât prin dialog, raţiune şi consecvenţă în decizii”
UPDATE- Mitingul de marți va începe la ora 11:00 în Piața Victoriei. De la ora 12:00, profesorii vor pleca în marș de protest spre Cotroceni.
„Depinde de oameni, să reziste, noi nu putem fi cumpărați, nu cedăm pentru nimic”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele FSLI, Simion Hănescu.
UPDATE: Greva profesorilor continuă și pe 26 mai 2023.
UPDATE: Sindicatele cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi
” Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a salariilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat, ca şi garanţie, că salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare.
Noi am făcut, în momentul de faţă, o prezentare a poziţiei noastre. Mai departe, ei rămân să analizeze şi să dea un răspuns”, a afirmat Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”.
”Trebuie să fie o majorare care să fie acceptabilă până la sfârşitul lunii decembrie”, a adăugat Nistor.
Sindicaliștii cer ca salariul unui debutant să ajungă de la 2.500 la 3.000
de lei.
”Dacă vrem să înceteze această acţiune de protest fără precedent este interesul lor să facă calculele cât mai rapid”, a mai spus Marius Nistor.
UPDATE 15:30- Noi negocieri la Guvern la ora 16:00
La ora 16:00 încep noi negocieri cu reprezentanții sindicatelor la Palatul Victoria.
„Guvernul României a invitat reprezentanții sindicatelor din educație la o nouă rundă de dialog.
Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria”, a transmis Executivul.
UPDATE 15:00- Protestul s-a încheiat
În București manifestația cadrelor didactice s-a încheiat în jurul orei 15:00. Greva profesorilor va continua. Pe data de 30 mai 2023 sindicaliștii au anunțat un marș în București pe traseul Piața Victoriei- Palatul Cotroceni.
UPDATE 14:10- Protest la Palatul Cotroceni, marți 30 mai 2023
Marți, pe 30 mai 2023, sindicaliștii organizează un nou marș de la Palatul Victoria spre Palatul Cotroceni, a spus președintele FSLI, Simion Hăncescu, la Antena 3. Acesta a declarat că este dezamăgit de intervenția președintelui Klaus Iohannis.
„Sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine. Există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din educație”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, în a treia zi de grevă, fiind primul mesaj de la începutul grevei.
UPDATE 13:00- Mai multe pixuri și manuale au fost lăsate în fața Palatului Victoria
Pe trotuarele din fața Palatului Victoria profesorii au lăsat pixuri și manuale înainte de a pleca spre Parlament. Liderul sindical Marius Nistor a transmis că va lăsa pixuri guvernanților pentru a-și da demisiile dacă nu găsesc rezolvări la revendicările lor: „Dacă nu ai soluții, scrieți-i demisia!”
UPDATE 12:45- Profesorii au pornit în marș spre Parlament
Profesorii care participă la protestul din Piața Victoriei au pornit în marș de la Guvern spre Palatul Parlamentului.
UPDATE 12:00- Sindicaliștii nu sunt de acord cu oferta Guvernului
Marius Nistor, președintele sindicatului Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus că angajații din educație nu sunt de acord cu oferta Executivului.
„Miile de colegi din toată țara spun un nu hotărât”, a spus Marius Nistor din Piața Victoriei unde se desfășoară chiar în aceste momente protestul.
„Oamenii nu acceptă aceste vouchere, nu contribuie cu nimic la pensie. Oamenii au nevoie de salarii decente”, a mai adăugat el, potrivit Libertatea.ro.
UPDATE 11:30- Declarații de presă la Palatul Victoria susținute de Dan Cărbunaru
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, susține declarații de presă referitoare la situația din educație și măsurile pe care Executivul le va lua pentru a încheia greva generală.
„Guvernul României dorește să crească salariile profesorilor. Dovada este că, așa cum s-a anunțat public, până în 15 iulie va fi gata noul proiect al legii salarizării unde educația va fi domeniu prioritar”, a declarat Dan Cărbunaru.
Grevă profesori 25 mai 2023. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, absenți de la negocieri
„Este foarte clar în momentul acesta că, determinat de condiționalitățile europene, stabilite prin PNRR, nu poate să fie vorba despre niciun fel de creștere salarială. Colegii din învățământ sunt la maximul grilei. Nu poate să fie vorba în momentul ăsta despre acordarea de sporuri”, a precizat secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, la finalul discuțiilor la care au participat ieri, din partea Guvernului, și ministrul educației, Ligia Deca, ministrul muncii, Marius Budăi, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, ministrul proiectelor europene, Marcel Boloș.
Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu au participat la această rundă de negocieri.
Grevă profesori 25 mai 2023. Ce presupune noua ofertă a Guvernului?
Liderii federațiilor sindicale așteaptă un punct de vedere din partea colegilor din țară, urmând să anunțe în cursul zilei de astăzi dacă acceptă sau nu noua ofertă a Guvernului și dacă va continua sau nu greva din educație. Până când va fi luată o decizie în acest sens, elevii nu vor merge la școală nici joi.
„Mesajele care vin până acum sunt de respingere a acestei oferte”, a spus Simion Hăncescu, președintele FSLI, miercuri seară, potrivit Libertatea.ro.
„Va exista un răspuns foarte clar din partea organizațiilor sindicale. Mâine (joi – n.r.) va fi grevă generală și vom avea răspunsul legat de ceea ce se va întâmpla. (…) Au fost negocieri intense”, a spus Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, arată aceeași sursă citată anterior.
Aproximativ 15.000 de angajați din educație erau așteptați astăzi la un marș de amploare în București, sindicaliștii spunând ca vor lua o decizie joi.
Grevă profesori 25 mai 2023. Mesajele transmise de Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă ieri, înainte de negocieri
„S-au găsit soluții pentru o parte din solicitările făcute de sindicate. Acestea vor fi onorate, indiferent cum se vor desfășura negocierile”, a declarat Klaus Iohannis.
„Speram ca în urma acestei întâlniri, pe baza dialogului onest și echitabil, pe baza măsurilor reale pe care noi le propunem, să avem înțelegere și avem încredere unii în alții că acest demers se va incheia cât mai curând”, a declarat Nicolae Ciucă la deschiderea ședinței de Guvern de astăzi.
Grevă profesori 2023. Solicitările angajaților din educație
Sindicaliștii din educație au solicitat majorarea salariilor „în conformitate cu importanța socială a muncii prestate”
salariul debutanților să fie cel puțin egal cu salariul mediu net pe economie, să pornească de la 4.000 de lei;
indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației să devină o regulă;
orele suplimentare să fie plătite pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic.