In articol:
„Cu o zi înainte de sfârșitul de an, românii au dat iar năvală în supermarketuri să-și umple coșurile pentru masa de Revelion. Marile magazine din toată țara au fost neîncăpătoare și doar cei care s-au înarmat cu răbdare au reușit să cumpere tot ce aveau pe listă. Raioanele cu pește și cele cu fructe au fost cele mai aglomerate”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Haos la cumpărăturile de Revelion
Astăzi, magazinele au fost ca un furnicar, iar clienții abia au reușit să se strecoare unii pe lângă alții în timp ce împingeau cărucioarele pline cu mâncare. Așa că majoritatea și-au rezervat aproape întreaga zi pentru cumpărături.
Lista de cumpărături a fost lungă, iar din coș nu a lipsit nimic: de la mâncare, dulciuri, până la baxuri cu tot felul de băuturi.
Masa îmbelșugată înseamnă și cheltuieli pe măsură, însă nimeni nu a mai avut timp de calcule, mai ales că o dată pe an e Revelionul, spun românii.
Dacă nu ați reușit să cumpărați astăzi tot ce v-ați propus, mai aveți timp și mâine, însă trebuie să țineți cont că majoritatea magazinelor vor avea program mai scurt.