Înconjurați din toate părțile de flăcări, turiștii și localnicii din Hawaii fug cum pot din calea incendiilor. Scene apocaliptice se desfășoară într-un ritm amețitor.

Cu respirație sacadată din cauza panicii și a focului dogoritor, acești oameni au mai avut puterea să surprindă cum încearcă să scape într-o mașină.

Paradisul Arhipelagului Hawaii s-a transformat într-un iad. Șapte incendii de vegetație au adus haosul, iar 36 de oameni au murit.

Dacă unii au scăpat cu mașinile, alții au fost nevoiți să sară în ocean. Chiar și așa, salvarea a apărut îndepărtată. Cu focul și fumul pe urmele lor, bărcile pazei americane de coastă i-au salvat.

Cei care nu au reușit să plece își riscă viața pentru că flăcările pot oricând cotropi zonele rezidențiale.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citește și: Incendiu în apropierea reședinței lui Vladimir Putin. Flăcările s-au răspândit pe 2.000 de metri pătrați

Autoritățile au transmis ordine de evacuare și au închis școlile și o mulțime de drumuri.

Pe aeroportul din Maui este haos. Călătorii panicați așteaptă un zbor care să-i trimită cât mai departe de pericol.

Incendiile de vegetație și de pădure din statul american Hawaii, celebru ca destinație turistică, se răspândesc cu viteză din cauza vântului care a suflat cu o sută de kilometri pe oră și a umidității scăzute.

Maui și Big Island s-au transformat în insule de foc, iar un oraș este practic făcut scrum.

Autoritățile americane au decretat stare de urgență.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si