In articol:
Tatăl celor trei copii ar fi amenințat-o pe soție că-i omoară pe micuți, i-a îmbrăcat frumos și i-a urcat în mașină. Autoturismul s-a înfipt într-o mașină condusă de un elev la școala de șoferi.
În interior mai erau instructorul auto și fiul său.
"O să te omor pe tine, dacă nu reușesc pe tine, o să-i iau pe copii și o să mă omor împreună cu ei"- sunt mărturiile șocante care explică tragedia de DN 85, cunoscut ca drumul morții.
Tatăl din fotografii care părea că își iubește familia se certa la telefon cu concubina lui, i-ar fi zis că se sinucide și că ia și copiii cu el.
Sora femeii povestește disperată: "Ea atâta mi-a zis, să sun la poliție că Dani ia copiii și că vrea să meargă să se omoare. A zis că nu a putut să o omoare pe dânsa și o să omoare copiii".
Mama micuților a aflat de la rude că unul dintre copiii i-a murit. Femeia doar ce plecase la muncă în străinătate, sătulă de certurile și bătăile concubinului.
"Nu se înțelegeau bine. Când se despărțeau, când se împăcau.
"Un nenorocit de om. Cum să faci așa ceva?! Când bea se schimbat total, o bătea, era violent, nu-i dădea bani, degeaba muncea, că nu-i dădea un leu", spune și mătușa copiilor.
Într-o clipă de nebunie bărbatul de douăzeci și opt de ani a urcat-o pe fetiță și pe cei doi frați în mașină, a apăsat pedala de accelerație și a intrat pe contrasens.
Cine sunt celelalte victime din tragedia de pe "drumul morții"
Pe cealaltă bandă venea un autoturism condus de Tudor, un student de 18 ani care lua lecții de la instructorul lui aflat pe scaunul din dreapta.
Săptămâna viitoare băiatul urma să dea examenul pentru permis.
Tudor, care a murit nevinovat în timp ce conducea regulamentar, venea deseori la biserică și era un copil extrem de credincios, spune preotul din sat.
"Era un copil cu totul și cu totul excepțional, îl știu de peste cincisprezece ani. Un copil cuminte, un copil discret, un copil care frecventa sfânta biserică spovedindu-se și împărtășindu-se în fiecare post, un copil care așa cum este pentru orice familie bucuria familiei", a declarat preotul.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Pe bancheta din spate se afla și fiul vitreg al instructorului auto care era prietenul lui Tudor. Toți trei au pierit pe loc după gestul nebunesc al șoferului din cealaltă mașină.
Pompierii care au ajuns la locul accidentului au găsit cele două mașini complet distruse. Șoferul începător, prietenul său și instructorul auto au murit pe loc, la fel și tatăl care și a condus copiii spre moarte. Pe băiețelul mijlociu de numai patru ani pompierii l-au găsit mai târziu sub autoturism.
Mașina era răsturnată pe cupolă, iar copilul se afla sub cupola mașinii. Fetița de opt ani și fratele mic de numai doi ani sunt singurii supraviețuitori ai carnagiului. Ei se află acum internați la Spitalul Județean Suceava.
Starea lor este stabilă. Acum polițiștii, cercetează cazul, dar cert e un lucru: morțile celor nevinovați vor rămâne nepedepsite.