"Nu avem ierni mai aspre ca înainte, doar am devenit noi mai sensibili. O spun bunicii care au prins vremuri cu zăpezi cât casa și sate rupte de oraș săptămâni întregi. În ochii bătrânilor, noi, cei care ne lamentăm după câteva nopți geroase, suntem, de fapt, prea comozi", a transmis Cristian Sabbagh.

Iernile de altădată prin ochii bătrânilor

"Foarte multă zăpadă era, și ploi.

Și ger, sigur", a spus tanti Dobrița.

La -4 grade și fără zăpadă, tanti Dobrița muncește fără pauză în gospodărie. De când se știe, locuiește în Săgeata, comună de câmpie din județul Buzău, unde oamenii sunt obișnuiti cu ger năprasnic și nămeți cât casa. Nu simte frigul, pentru că au călit-o iernile tinereții sale.

"- Cum era, se putea ieși din case?
- Ieșeai pe zăpadă, că nu aveai ce face. Făceam cărare, desigur, cu băieții, mă ajutau și ei cât puteau", a spus tanti Dobrița.

Bătrâna își amintește că, pe vremuri, oamenii suportau temperaturi mult mai scăzute decât cele de acum. Erau însă mai rezistenți, pentru că munceau mult, crede ea, iar hainele erau mai călduroase. Și domnul Titi, vecinul ei, este convins că straiele erau mai bune pe vremuri. Cu trei straturi de îmbrăcăminte din lână, oamenii rezistau gerului năprasnic.

"Purtam haine făcute din lână de țară, ciorapi din lână de țară, nu ca acum doar din material sintetic. Era lână normală. Făceam pulover, făceam ciorapi, făceam și fuste", a spus domnul Titi.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună- wowbiz.ro

Cu 12 ani în urmă, comuna Sageata a fost lovită de un aprig episod de iarnă, iar casele de la periferie au stat sub maldăre de omăt multe zile. Au fost ani și mai grei, își amintesc localnicii, când oamenii erau scoși din locuinte, pe horn, după multe zile de izolare.

Întâmplarea ne-a fost împărtășită de nea Ilie. A lucrat la Drumuri peste trei decenii și își amintește că, odinioară, erau frecvente iernile geroase în care abia reușeau să-și pornească mașinile. Lucrau zi și noapte la deszăpezirea drumurilor, ca sa scoată satele de câmpie din izolare.

"Într-o dimineață ziceau că au fost minus 27 de grade la Buzău. De aici și până în Găvănești sunt zece kilometri și venea lumea pe jos cu copii să-i ducă la liceu, pe jos se duceau, până desfundau autobuzele trebuia să fie băiatul la clasă", a spus nea Ilie.

La orașe, oamenii se arată extrem de afectați de temperaturile cu multe grade sub pragul de îngheț, spre uimirea vârstnicilor, care cred că noile generații au devenit mult prea comode.

Citeste si: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”- kfetele.ro

Citeste si: Povestea emoționantă a cățelului-erou Fiki care și-a salvat stăpânul din calea puhoaielor de la Galați- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citește și: VIDEO- Ministerul Familiei promite studenților vacanțe la schi, pe gratis. Ce condiții trebuie îndeplinite?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: