"Nepăsarea autorităților în cazul suspiciunilor de abuz de la școala gimnazială din inima capitalei au adâncit mai rău chinul bietul copil de doar 10 ani, nevoit să petreacă luni întregi pe la ședințe de terapie. Culmea e că cei de la Protecția Copilului au pierdut urmele primului agresor, iar acum fug de întrebări. Între timp, alți părinți și-au făcut curaj să vorbească despre agresiunile la care au fost supuși copii lor în aceeași instituție de învățământ.
O mamă susține că fiul ei ar fi fost nevoit să se uite la filme pentru adulți în sala de clasă. Atenție, sunt imagini și detalii cu un puternic impact emoțional!", a transmis Cristian Sabbagh.
Chinul copilului abuzat, anchetat cu indiferență
„Toată lumea să plece care mi-a făcut copilul să sufere, că noi nu mai putem. Eu nu mai pot psihic. Am ajuns toți trei să mergem la psiholog!”, a spus mama copilului abuzat.
Iată starea în care a fost adusă o mamă din pricina unora care în loc să ia măsuri ca la carte, au luat parcă în derâdere chinului copilului care s-a plâns de două ori că ar fi fost violat în toaleta școlii. Prima arătată cu degetul de părinți e fosta directoare, cea care apărea sfidătoare în fața camerelor și nu a fost dispusă să răspundă la nicio întrebare.
Iudita Popteanu a considerat că nu era necesar să anunțe poliția și protecția copilului în momentul în care vestea ororilor i-a ajuns la urechi. În 2022 nici măcar nu s-a sinchisit să facă ceva ca nu cumva să rateze vacanța de vară. A așteptat să rezolve părinții cazul grav de agresiune.
Dacă ne referim la primul caz de presupus abuz, a doua verigă slabă e Direcția de Protecție a Copilului din sectorul 1.
Procurorul a clasat dosarul pe motiv că agresorul avea 11 ani și nu putea răspunde penal. Însă a sesizat asistența de protecție a minorilor.
Ce a făcut DGASPC sector 1? Ne transmite chiar șefa instituției, Mariana Țâțan, în câteva rânduri. Ulterior și-a închis telefonul ca să scape de alte întrebări.
„Copilul a fost inclus imediat într-un program de consiliere psihologică. În ceea ce privește autorul acestei fapte, precizăm că situația acestuia nu s-a aflat în atenția instituției noastre!”, a declarat Mariana Țâțan, șef DGASPC.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Cei de la Parchet spun că nu ar fi fost informați de asta. Prin urmare, în atenția cui a fost agresorul, nu știe nimeni!
În lipsa unor măsuri, a trecut un an și jumătate și același copil avea să cadă pradă unei alte agresiuni, acuză părinții. Dar conducerea școlii nu s-a învățat minte- se pare. Nici în decembrie 2023 nu ar fi sesizat instituțiile abilitate să ancheteze astfel de cazuri grave- implicit poliția și protecția copilului.
Tot părinții au fost cei care au depus plângere. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar mama băiețelului spune că raportul medico-legal ar confirma violul de această dată.
Femeia bănuiește însă că directoarea școlii ar fi șters unele imagini de pe camerele de supraveghere, tocmai de aceea s-a cerut o expertiză.
Umilințele au continuat și astăzi. Mama copilului a fost chemată la 10 dimineața la școală ca să stea de vorbă cu cei din corpul de control al Ministerului Educației, dar s-a lovit inițial de uși închise.
Ulterior, avea să afle că discuțiile s-au amânat cu... trei ore. Avocatul familiei spune că vor da în judecată școala pentru felul în care a tratat cele două suspiciuni de viol.
Noul director interimar promite un plan de măsuri de siguranță, dar și o altă anchetă.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Până una, alta, alți părinți își fac curaj să vorbească despre agresiunile la care copiii lor ar fi fost supuși în școală.
Primăria Sectorului 1 are de gând să sporească paza în școala gimnazială. Asta după ce anul trecut a fost în centrul unui uriaș scandal. Prefectul spunea în toamnă că unitățile de învățământ din sectorul 1 au ajuns să aibă un paznic la cinci intrări.
Citește și: VIDEO- Ministrul Educației a deschis o anchetă în cazul copilului agresat în toaleta școlii. Mama elevului: "Să vă spun ce mi-a zis copilul? Nu pot!"