In articol:
- Milioane de dolari, furate de o grupare de români prin carduri clonate
- Tranzacțiile cu carduri clonate, urmărite de anchetatori
Alexandru Stoica, cunoscut în lumea interlopă ca Alex Dacian, a fost capturat de agenții FBI după ani întregi de filaj- federalii l-au numit omul fără chip pe cel care coordona o întreaga mafie a clonării cardurilor.
Deși a fost arestat, intrelopul a continuat să dirijeze operațiunea mafiotă chiar din spatele gratiilor, timp de câteva luni.
Milioane de dolari, furate de o grupare de români prin carduri clonate
Totul s-a terminat în momentul în care americanii ar fi vrut să îl extrădeze pe român, iar în România l-ar fi așteptat rivalii din alte grupări interlope- astfel că Alexandru Stoica a decis să încheie un pact cu anchetatorii- le-a dat toate numele tuturor celor din grupare cu condiția să nu fie extrădat.
În țară, procurorii anti mafia au deschis un alt dosar pe numele interlopului- unul pentru spălare de bani și asta pentru că toți banii furați din America ajungeau într-un final în România.
Procurorii spun că într-un an și 3 luni, membrii grupării au reușit să fure 30 de mii de dolari, zilnic, din conturile americanilor. Asta înseamnă peste 13 milioane de dolari.
Banii care îi reveneau interlopului erau trimiși în țară către apropiati care, în dorința de a se pierde urma banilor, au cumpărat aceste mașini de lux care acum sunt sub sechestru.
Tranzacțiile cu carduri clonate, urmărite de anchetatori
Concret, anchetatorii au urmărit tranzacțiile făcute de Alex Stoica, priin transfer rapid, în România, și astfel și-au dat seama că sumele de bani erau investite în diverse bunuri-printre care 5 bolizi de lux care însumează 850 de mii de euro.
La percheziții au fost găsite telefoane, tablete, laptopuri, sume de bani- toate au fost puse sub sechestru pentru ca statul român să recupereze întreg prejudiciul pe care interlopul l-a creat prin spălarea de bani.
Acum, este căutat și de autoritățile din țara noastră, însă este de negăsit, spun anchetatorii. Dacă judecătorii vor decide vinovăția lui, întreaga avere îi va fi scoasă la vânzare.