In articol:
A fost panică pe plaja Corbu din Constanța! Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în noaptea de vineri spre sâmbătă pompierii au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui incendiu la o terasă aflată în apropierea plajei din Corbu, informează Observator.
Câte persoane au fost rănite?
Vâlvătaia a avut loc chiar lângă un camping de rulote. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar două persoane aflate în zonă s-au evacuat, scrie news.ro. Cei doi, în vârstă de 45 și 72 de ani au suferit un atac de panică și primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanţă, dar au refuzat transportul la spital.
[Sursa foto: iStock]În cele din urmă, pompierii au reușit să scoată două butelii din interior, iar incendiul a fost lichidat.
Deocamdată nu se știu de la ce a pornit totul.
O casă a fost distrusă de flăcări în Constanța
Sâmbătă dimineața, 6 aprilie un alt incendiu a izbucnit în Constanța, la o casă in Mihai Viteazu, str. Căminului, nr. 1, potrivit Ziua Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea ar fi ajuns într-un suflet la fața locului, două persoane fiind surprinse în interior, conform informațiilor furnizate de ISU.
Casa a ars pe o suprafață de 60 mp, 2 camere și acoperișul, o persoană de sex feminin fiind găsită carbonizată. Aceasta nu a mai putut fi salvată, deoarece tavanul distrus de flăcări căzuse deja peste aceasta la momentul intervenției. De asemenea, un alt bărbat în vârstă de 70 de ani s-a intoxicat cu fum și a fost transportat la spital. El este conștient, cooperant și stabil, după cum au povestit salvatorii.