Focul s-a extins rapid, iar la fața locului au intervenit treizeci de pompieri cu șapte autospeciale de stingere și o autoscară, dar și un echipaj SMURD.
Incendiul a cuprins parterul clădirii pe o suprafață de două sute cincizeci de metri pătrați,
N-au fost victime, dar flăcările au afectat mașinile parcate în față. Autoritățile vor să stabilească acum și care a fost cauza incendiului