„Dezvăluirile unui creator de conținut ridică semne uriașe de întrebare legate de campania de promovare derulată de Călin Georgescu pe TikTok. În ziua alegerilor, mai mulți influenceri și micro influenceri au creat prin intermediul unei aplicații clipuri care promovau mersul la vot, doar că în realitate videoclipurile au fost folosite de candidatul independent pentru campania sa, fără ca vedetele care l-au promovat să cunoască acest lucru”,
Cele trei clipuri video postate pe TikTok au în comun mai multe lucruri: influencerii dau impresia că își mobilizează fanii să voteze, însă în realitate doar fac jocul de campanie al lui Călin Georgescu. Sub hashtag-ul „echilibru și verticalitate”, micro influencerii l-au dus pe candidatul independent până în turul doi, chiar dacă habar nu aveau că fac acest lucru: „Am fost pus în aceeași oală cu ceilalți oameni.
Practic, prin intermediul unei aplicații pe care o utilizează influencerii și micro influencerii, în ziua votului a fost lansată o campanie prin care era promovat votul. Creatorii de conținut au primit bani pentru clipurile realizate, dar nu ar fi știut că imaginea lor va fi folosită pentru unul dintre candidați.