"Interlopul Bebino a ajuns din nou în spatele gratiilor. Procurorii DIICOT îl suspectează că, alaturi de șeful unui clan rival, ar fi vândut droguri de mare risc în cluburile din Capitală. Cei doi interlopi au fost reținuți pentru 24 de ore", a transmis Cristian Sabbagh.
Interlopul Bebino, săltat de DIICOT
Mai mulţi interlopi care "alimentau" cluburile de fiţe din Capitală cu droguri s-au trezit dis de dimineaţă cu mascaţii în case.
Unul dintre ei este Marius Alecu, zis Bebino cunoscut drept omul de baza din clanul Sportivilor. Procurorii au suspiciunea că Bebino alături de liderul unui clan rival, ar fi intermediat și comercializat droguri de mare risc în zonele pe care le controlau.
Timp de mai bine de două luni, interlopii ar fi vândut nestingheriți substanțe psihoactive în special cocaină la petreceri private de lux. Iar clienți le-ar fi fost oricine călca pragul zonelor vizate, inclusiv un ofițer sub acoperire.
Așa au reușit procurorii DIICOT să intre pe fir și au efectuat șase percheziții domiciliale.
Patru ore au stat la audieri cei doi suspecți și au dat declarații în fața anchetatorilor. Iar la ieșire Bebino a venit cu o explicație halucinantă.
"Sistemul nu mă lasă să îmi arăt adevărata mea valoare în ring. Asta se întâmplă", a spus Bebino.
"Nu a intermediat absolut nimic Alecu Marius Emil.
Nu a fost prezent la nicio tranzacție. Nu s-a aflat în zonă când s-au făcut tranzacțiile Nu a primit nici o sumă de bani", a declarat avocatul lui Bebino.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Avocatul lui Bebino susține că cei doi interlopi se cunosc de la sala de antrenament, iar la dosar ar exista extrem de puține probe.
"Este doar o înregistrare, un transcript, un proces verbal de transcriere a unei convorbiri, ceea ce ni s-a prezentat noua până acum în care colaboratorul sub acoperire al DIICOT-ului poartă o discuție cu Bebino și Bebino îi spune: Da, du-te la Gâțanu! Dar nu vorbește despre marfă, nu vorbește de droguri.
Nu vorbește de nimic altceva. Era vorba de niște sume de banii pe care i le-a împrumutat acestui colaborator sub acoperire", a declarat avocatul lui Bebeino.
Cert este că Bebino a fost implicat în mai multe dosare aflate pe masa procurorilor și nu este prima dată când numele său apare într-un scandal. În urmă cu patru ani, acesta ar fi fost grav rănit în urma unei răfuieli cu un clan rival.
Ba mai mult, potrivit unor surse, Clanul Cocalalarilor ar fi ajuns în atenția autorităților după ce s-ar fi controlat piața drogurilor din Capitală.
Acum oamenii legii încearcă să înțeleagă de unde proveneau aceste substanțe psihoactive și au suspiciunea că în realitate ar fi mai multe persoane implicate în afacerea ilegală.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Bebino și șeful clanului Cocalarilor au fost reținuți pentru 24 de ore pentru trafic de droguri și complicitate la trafic de droguri și urmează să fie prezentați în fața unei instanțe cu propunerea de arestare preventivă.
Citește și: VIDEO- Percheziții de amploare pentru trafic de droguri, în Călărași și București. Câțiva suspecți au fost duși la audieri