În casa invitatei noastre de astăzi, titulatura de "vedetă" pare să fie împărțită între mamă și fiică. Ioana Ștefan este o talentată cântăreață de muzică populară, dar în același timp și mama unei fetițe carismatice. Ana are numai 3 ani dar îi place la nebunie să fie în lumina reflectoarelor. Așa că astăzi, le-am invitat pe amândouă în platou, să aflăm de la ele cine este starul casei. Bine ați venit, dragelor, a
transmis Cristina Dorobanțu.
Ioana Ștefan și fiica, vedetele familiei
- Ioana, cea mică îți seamănă foarte bine și vreau să știu cum ai perceput tu până acum, ca mama, înclinațiile ei? Ce crezi că i-ar plăcea să facă?
Deci cum percep linie înclinațiile ei, semne că ar avea ureche muzicală sunt, are și ritm ceea ce e foarte bine, însă este foarte prea devreme un pic să-mi dau seama exact spre ce o să o să încline.
Mai încolo o să vedem, o să le încercăm pe toate, dar sper din suflet să rămână și cu muzica, că e un lucru tare frumos, a declarat Ioana Ștefan.
- Cum te împarți între viața de familie și carieră?
E dificil. nu este întotdeauna ușor, însă am noroc de soțul meu, care mă sprijină foarte mult și mă ajută foarte mult cu Ana, sunt plecată la evenimente, mă pot baza pe soțul meu, pe bunici, deci ne putem ajuta, e bine când îi ai pe cei dragi ca și sprijin, e mai ușor,
a declarat Ioana Ștefan.
- Am văzut câteva filmulețe cu voi în mediul online, cum vă place să vă petreceți timpul?
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
De cele mai multe ori acasă, nu prea contează exact ce facem atâta timp cât suntem împreună, ne place să fie implicată în tot felul de activități, ne și jucăm, mergem la cumpărături, gătim împreună chiar de curând, zilele trecute, am făcut și cozonac împreună, a declarat Ioana Ștefan.
- Ioana suntem pe final de an și vreau să știu cum a fost acest an pentru tine, profesional dar și personal? Au mai rămas dorințe neîmplinite anul acesta?
A fost un an plin din punct de vedere profesional, am avut tot felul de spectacole am avut evenimente private, desigur, și din punct de vedere personal au fost acolo câteva schimbări, ne-am și mutat, dar slavă Domnului, iată cu bine și cam tot ce am vrut să bifez pentru anul ăsta, am bifat, ceea ce perfect. Cred că toate lucrurile trebuie să se întâmple așa cum s-au întâmplat și de obicei cum se întâmplă, ceea ce ideal, să dea D-zeu să fie bine și anul viitor, a
declarat Ioana Ștefan.
- Profesional vorbind, ce urmează pentru tine? Cu ce noutăți vine anul?
Urmează o grămadă de planuri, de proiecte muzicale, chiar voi lansa o piesă, vreau să și specific treaba asta, în șase ianuarie când voi împlini treizeci de ani, voi lansa o piesă care îmi este foarte, foarte dragă o piesă de suflet și tot în viitorul apropiat urmează să lansez o piesă alături de sora mea, de Sânziana Ștefan,
a declarat Ioana Ștefan.
- Ce planuri ai de Revelion? Petreci în familie sau pe scenă?
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Voi cânta și anul acesta, în Sibiu, undeva în Sibiu, la un restaurant alături de trupa cu care colaborez. Vor fi foarte mulți oameni prezenți acolo, aștept să ne întâlnim și să ne distrăm împreună, să petrecem noaptea dintre ani, a declarat Ioana Ștefan.
Citește și: VIDEO- Ancuța Corlățean, videoclip alături de părinți. Surpriza primită din partea soțului a făcut-o să plângă de fericire