Înaltul Prelat, în vârstă de 90 de ani, a fost diagnosticat în urmă cu o lună cu covid-19 și a fost adus cu elicopterul la București. De atunci era intubat la terapie intensivă. doctorii au încercat să îl salveze inclusiv cu o terapii revoluționare.

Înainte să moară, arhiepiscopul a lăsat un testament în care cere să fie îngropat la Putna, iar la înmormântare să îi cânte în surdină rapsodiile lui Chopin și baladele lui Ciprian Porumbescu.

Citeste si: Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor IPS Pimen va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei

”Sunt omul cel mai binecuvântat de Dumnezeu. Nu am avut medic la pat. Am avut o sănătate dată de Dumnezeu. Am fost și în pericol de moarte în anumite situații și Dumnezeu m-a salvat!”, spunea ÎPS Pimen.

În cele din urmă nici Dumnezeu nu a mai putut să facă o minune care să-l ridice pe Înalt prea sfințitul Pimen de pe patul suferinței. În urmă cu o lună fusese diagnosticat cu covid 19, dar avea și alte afecțiuni care l-au dărâmat.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Un elicopter l-a adus pe arhiepiscop de la Suceava la Matei Balș, în București, iar din seara zilei de 1 mai era intubat și ventilat mecanic, la terapie intensivă, din pricina complicațiilor pulmonare.

Citeste si: Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor IPS Pimen a murit

Doctorii au luptat să nu îl piardă. Au încercat să-l trateze cu plasmă. o terapie revoluționară, fiind printre primii doi pacienți care au avut acest noroc.

Cu toate că medicii spuneau că nu e indicată persoanelor vârstnice pentru că nu ar fi de mare ajutor.
De asemenea, Pimen a avut parte și de alte tratamente de ultimă generație care păreau să dea roade, spune purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe: ”Starea IPS Pimen a avut variaţii în sensul că au reuşit printr-un tratament adecvat să-l stabilizeze, chiar să-i amelioreze puternic această stare, dar, din păcate, o veche pneumonie, care s-a complicat inclusiv din cauza coronavirusului, a ajuns, până la urmă, să fie fatală”.

ÎPS Pimen era cel mai vârstnic membru al Sfântului Sinod. Anul trecut a împlinit 90 de ani și tot atunci a vorbit prima oară despre moartea ce avea să vie. Nu știa când va dispărea de pe această lume- dar spunea că e pregătit trupește și împăcat sufletește:

”Sicriul l-am pregătit. M-am așezat frumos în el și am văzut că încap. Deci, sicriul e pregătit. Ștergarele le-am pregătit, lumânările le-am pregătit. Doar să fiu băgat în mormânt. Și oamenii vor pleca, dar va rămâne groparul, să astupe. Și în timpul ăsta, în taină, în surdină, marșul funebru de Chopin, balada lui Ciprian Porumbescu, ceva din Rapsodia lui Enescu! Și un bucium sau două buciume... Să fie... Să fie așa cântate, așa mai în surdină!”.

Citeste si: Arhiepiscopia Tomisului repetă slujba de Înviere. Credincioşii sunt chemaţi să ia, din nou, Lumină

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

S-ar putea întâmpla asta, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo unde Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a vrut să se odihnească veșnic.

Încă nu a fost stabilită data înmormântării și nici locul unde se va ține grandioasa slujbă la care sunt așteptați o mulțime de credincioși, în ciuda restricțiilor.

”Slujba de înmormântare care va fi oficiată acolo nu are limite privind numărul celor care vor putea asista afară, dar cu păstrarea distanţei. Oamenii vor putea intra în biserică, la un anumit interval de timp fiecare, pentru a-şi aduce un ultim omagiu”, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Înalt PreaSfințitul Pimen a fost unul dintre cei mai iubiți prelați ai Bisericii Ortodoxe, dar și unul dintre cei mai controversați. În trecut, el a colaborat cu fosta securitate. Vasile Zainea, pe numele lui real, a fost racolat la Putna și de acolo furniza informații obține inclusiv în timpul spovedaniei, sub numele conspirative „Sidorovici” și „Petru”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si