Este Ajunul Bobotezei, iar la Constanța, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a ținut slujba de sfințire a apei. Colega mea, Raluca Sevastru ni se alătură cu detalii. Bună ziua, Raluca!, a transmis Simona Pătruleasa.

ÎPS Teodosie a sfințit tone de apă

Ca în fiecare an, Înalt Preasfințitul Teodosie sfințește apa cu o zi înainte de Bobotează. Astăzi au avut loc două slujbe, mai exact sfânta liturghie și cea de sfințire a apei.

Anul acesta lipsesc însă cisternele, dar au fost aduse mult mai multe butoaie mari, vorbim de peste douăzeci de butoaie cu șaptezeci de tone de agheasmă mare, pregătite pentru mâine.

Apa sfințită va fi împărțită mâine credincioșilor în portul Tomis, acolo unde se va ține și slujba religioasă. Conform tradiției, în ziua de Bobotează, va avea loc o procesiune fastuoasă până în portul turistic Tomis, cu boi și care alegorice acolo vor fi aruncate și cele trei cruci de lemn în apa mării, iar câțiva curajoși vor înota după ele pentru a le recupera.

Pregătirile pentru bobotează au început încă de ieri, când a avut loc etichetarea sticlelor, iar astăzi apa a fost îmbuteliată și sfințită la slujba de Bobotează, care va avea loc mâine. Reprezentanții arhiepiscopiei spun că se așteaptă la peste zece mii de credincioși pentru cele două sute de mii de sticle pregătite, a transmis Raluca Sevastru.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Tradiții de Sf. Ioan Botezătorul: Este sărbătoare mare în calendarul ortodox pe 7 ianuarie 2024!

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: