In articol:
Inconștiența oamenilor condamnă la moarte urșii care au ajuns să cerșească mâncare la marginea drumului. Un alt videoclip devenit viral pe rețelele de socializare a stârnit o uriașă revoltă. Mai bine de zece turiști, printre care erau și copii, s-au oprit să filmeze și să pozeze animalul. Când s-a simțit încolțit, a sărit la atac.
Atacul sălbăticiunii a venit după ce turiștii s-au apropiat prea tare în încercarea de a-i face fotografii.
Printre adulți erau și copii care au tras o spaimă soră cu moartea în momentul în care ursul a sărit spre ei.
Oamenii trebuie să se ferească de urși
Nu pot să-mi dau seama cum gândesc oamenii ăia sau dacă gândesc. Ursul nu e de vină, ursul e victimă în toată povestea respectivă. Noi umblăm pe munți și ne mai întâlnim, dar ăia sunt urșii sălbatici care se feresc de om, dacă simt prezenta omului, a mărturisit un cetățean.
E inconștiență. Se știe că urșii care sunt hrăniți sunt condamnați de om că se obișnuiesc să vină și se obișnuiesc cu omul. Omul e inconștient că te apropii de un animal care e imprevizibil, a declarat un cetățean.
Din păcate, astfel de imagini au devenit o normalitate în România, iar indiferent de avertizările repetate ale autorităților, oamenii continuă să încalce orice regulă de bun simț în speranța unei poze perfecte cu ursul.
În dorința de a adunat cât mai multe aprecieri pe rețelele sociale, tot mai mulți oameni postează imagini cu urși apăruți pe marginea drumurilor. De milă mulți hrănesc animalele fără să conștientizeze că în acest fel îi condamnă la moarte.
Oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie cu telefoanele mobile atunci când un urs le iese în cale și mai mult decât atât activiștii de mediu ne sfătuiesc să ținem distanța față de animalele sălbatice, să nu le fotografiem și să nu le filmăm și, cel mai important, să nu le hrănim.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Și autoritățile sunt legate de mâini. Oamenii care hrănesc animalele pot fi amendați doar dacă sunt prinși în fapt de polițiști sau jandarmi în flagrant, nu în baza unor poze sau filmări.