„O fetiță de numai șase ani din Olt a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. Copila s-ar fi speriat din cauza unui scandal izbucnit în casă”, a spus Christian Sabbagh.
„Fetița în vârstă de șase ani a fost adusă aici, la Spitalul Județean din Craiova, în stare foarte gravă dar conștientă. O armată de medici luptă în aceste momente să-i salveze viața micuței, care a rămas internată în secția de Terapie Intensivă. Incidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 6 jumătate, într-un bloc din orașul Balș, județul Olt.
Fetița era acasă cu mama ei și cu concubinul acesteia. La un moment dat, fata a auzit zgomote foarte puternice în casă, pentru că mama ei și concubinul ar fi început să se certe și să arunce cu lucruri prin apartament.
Speriată, micuța a urcat la fereastra apartamentului de la etajul patru și a căzut în gol. Dacă a fost vorba despre un gest premeditat sau despre un accident vor stabili polițiștii, cert este că tatăl fetiței, care este despărțit de mama ei, face acum acuzații foarte grave. Susține că în ultima perioadă minora era supusă unor scandaluri greu de imaginat și că ar fi fost amenințată în repetate rânduri chiar de către concubinul mamei sale.
Totuși, trebuie să știți că este un adevărat miracol faptul că fetița a supraviețuit căderii în gol de la 12 metri înălțime, chiar dacă starea ei rămâne foarte gravă”, a transmis Teo Argint, corespondent Kanal D.