VIDEO La patru ace pe două roți! Zeci de bărbați s-au îmbrăcat elegant și au mers cu motocicleta pentru o cauză nobilă

Acest eveniment a început în urmă cu 12 ani, în Australia. Cauza nobilă se referă la conștientizare comunității în legătură cu cancerul de prostată și bolile mentale, probleme din cauza cărora își pierd viața un milion de bărbați în fiecare an.

„Zeci de bărbați au urcat pe motoare îmbrăcați elegant, la sacou și cravată. Imaginea zecilor de motocicliști îmbrăcați la patru ace a întors toate privirile, iar evenimentul e unul cu tradiție în întreaga lume și are un scop nobil”, a spus Simona Pătruleasa.

Evenimentul domnilor eleganți și distinși pe motociclete este deja o tradiție în orașul de pe Bega.

Citește și: VIDEO-Accident puternic între o motocicletă și o mașină, în Suceava. Scenele au fost filmate de camera montată pe casca de protecție a motociclistului

Cum se simt oamenii la acest eveniment

„Este, într-adevăr, o senzație extraordinară pentru că te simți în largul tău. Mie îmi place să fiu îmbrăcat elegant, mai ales pe motocicleta mea... mă face să ating cerul”, a spus Ionuț Nasleu, motociclist.

Pasionații mersului pe două roți și-au făcut motoarele să strălucească. Nici ei nu s-au lăsat mai prejos și s-au pregătit la patru ace.

„Așa trebuie. Evenimentul acesta trebuie să fie așa, elegant. Trebuie să fie o chestie caritabilă. L-am făcut pe taică-miu să vină din Italia”, a declarat un alt participant la acest eveniment.

„Mă simt, cum să spun... în formă”.

Cauza nobilă a acestui eveniment

Evenimentul își propune să atragă atenția comunității asupra cancerului de prostată și a bolilor mentale la bărbați, care răpesc dintre noi, anual, peste un milion de bărbați.

„Asta e ținuta motoarelor de oraș... sau de mers la cafenea. Pasiunea o am mai de mult, am început cu enduro”.

„Ediția de anul acesta vine cu un număr mai mare. Am schimbat locația, oamenii pot face networking, să discute probleme specifice, cauza pentru care milităm”, a declarat Ciprian Micu, organizator.

Citește și: "Nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară". Alimentul care nu îngrașă nici când este consumat în exces

Înființată în anul 2012 în Sydney – Australia, de către Mark Hawwa, The Distinguished Gentleman’s Ride a strâns până acum peste 48 de milioane de dolari pentru sănătatea masculină, iar pentru 2024 ținta este de a colecta 6 milioane de dolari la nivel mondial.


Îți Recomandăm Și...