Un localnic care s-a alăturat voluntar misiunii de căutare a ucrainenilor rătăciți pe un munte din Maramureș a făcut dezvăluiri cutremurătoare în acest caz.
El l-a găsit pe unul dintre bărbați, dar nu într-o stare bună, nici pe departe.
Citește și: Salvamontiştii au căutat, timp de peste cinci ore, un bărbat care a sunat la 112 cerând ajutor
Ucraineanul găsit de localnic era mort
Ucraineanul făcea parte dintr-un grup de șase oameni care fuseseră dați dispăruți în urmă cu o săptămână. Patru au supraviețuit și au fost deja recuperați.
Cel de-al șaselea bărbat care a rămas în munte și e de negăsit, nu se știe absolut nimic. Ultima localizare aproximativă a fost făcută cu mai bine de 24 de ore în urmă.
Acesta se afla undeva la aproape 1.300 de metri altitudine, într-o zonă stâncoasă și foarte periculoasă.
„Eu am auzit de sâmbătă despre ce s-a întâmplat acolo. Apoi am văzut la televizor că astăzi nu se poate urca. Am urcat acolo și i-am întrebat dacă nu se fac echipe pentru a urca pe munte. Le-am zis că eu mă duc ca voluntar că eu cunosc zona foarte bine.
Mai mult, știam de la vecinul meu că ar fi vorbit cu un ucrainean ieri și era în viață și le-a explicat cam în ce zonă ar fi căzut aștia doi. Eu le-am spus că sunt doar două variante unde ar fi putut cădea. Că sunt două prăpastii mari acolo. Și zic dacă e așa ne ducem direct acolo. Și am pornit cu echipă și le-am zis să grăbim pasul că deja era ora 12 când am pornit, dar după 500 metri nu mai era nimeni.
S-au întors. Eu am zis că merg, fie ce a fi”, a povestit localnicul pentru vasiledale.ro
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Salvamontiștii caută de mai bine de o săptămână un bătrân dispărut: „Sunt șanse foarte mici să mai fie în viață"
„Am ajuns în golul muntelui pe Pop Ivan, de acolo am luat-o către Șerban, tot prin gol. Și mergând așa pe golul muntelui am dat de niște urme vechi, acoperite cu zăpadă dar se vedea un grup de urme drept din frontieră în jos.
Am zis să mă iau după urme în jos până am ajuns pe firul apei, până am ajuns în zona numită Mohoară este un versant foarte abrupt pe care dacă nu știi cum să îl cobori mori. După ce l-am coborât la vreo 30-40 metri de am dat de ăsta. Este acolo cu fața căzut în apă. Am văzut că e mort. Și am plecat, am grăbit pasul ca să nu mă prindă noaptea pe pâraiele alea”
, a mai povestit localnicul, Sandu, din Crasna Vișeului.
Refugiatul găsit mort a fost identificat în dreptul unui versant abrupt.
”Chiar aici am găsit unul dintre refugiați. Este mort, în apă. Vai, ce păcat!” se arată în înregistrarea făcută la acel moment.
Citește și: Unul dintre tinerii ucraineni dispăruți în Munții Maramureșului a murit! Victima și alți 3 prieteni au trecut granița ilegal în România
Singura hrană a ucrainenilor: frunze, ketchup și zăpadă
„Suntem undeva la 1100 de metri, nu am mai putut să coborâm, am dat peste o cascadă. Colegii vin, mai este puțin, se văd deja luminile, vin să ne recupereze”, spunea Dan Benga, șeful serviciului Județean Salvamont Maramureș, în urmă cu câteva zile.
Pe timpul nopții, el a rămas în permanență alături de ultimul dintre ucrainenii găsiți pe munte pentru că elicopterul nu mai putea reveni în zonă din cauza vremii capricioase. L-a învelit cu o pătură și i-a dat de mâncare, până la sosirea colegilor săi. Refugiatul era într-o stare foarte proastă.
„Au mâncat frunze și au băut... au transformat zăpada în lichid și au băut-o și au avut și un tub de ketchup”, spunea Dan Benga despre ucraineni găsiți zilele trecute.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: Un turist s-a prăbușit de pe o potecă spre Vârful Moldoveanul
Refugiații ucraineni încercau să scape de război
„Poliția de frontieră română primește ajutorul Inspectoratului General al Aviației prin punerea la dispoziție a unui elicopter pentru survolarea zonei, la fel și din partea agenției Frontex prin aeronava de survolare” .
Ei doreau să pătrundă în România printr-o zonă foarte dificilă, prin munții Maramureșului.
Ei încercau să scape de trimiterea pe front în războiul cu Rusia, aflând recent că vor urma să apere zona orașului Ternopil.
Citește și: Cum va fi vremea de Revelion 2023. Prognoza meteo ANM pentru sfârșitul de an anunță o încălzire semnificativă a vremii