O viață dedicată scenei, filmului și oamenilor- așa a trăit Mircea Diaconu, actorul care-i cucerea pe toți cu modestia sa.
Cei care l-au îndrăgit și stimat, deopotrivă, și-au putut lua azi adio de la el la Teatrul Notara.
"Mircea Diaconu era atât de blând, atât de simplu, exact cum e poporul, era așa cum a rămas în inimile noastre", spune actorul Gabriel Biriș.
Soția lui Mircea Diaconu, care i-a fost alături 44 de ani, actrița Diana Lupescu nu s-a dezlipit de sicriu.
Mircea Diaconu a avut o căsnicie cum rar se mai întâlnește azi, mai ales în rândul actorilor.
Coroane de flori și lacrimi au umplut foaiorul teatrului care i-a fost a doua casă timp de zece ani, cât a fost aici director.
Între cei care au venit să-și ia rămas bun, cei doi copii și mulți colegi de breaslă, care i-au fost alături în piese și filme memorabile, dar și politicieni.
Mircea Diaconu va fi înmormântat mâine la prânz la cimitirul Sfânta Treime din Săftica-Balotești.