Un temut mafiot român, acuzat că ar fi ordonat asasinarea unui jurnalist din Banat, a ajuns pe mâinile anchetatorilor după luni întregi în care s-a ascuns de brațele legii. Lucian Boncu a fost prins în Italia și extrădat aseară ca să fie judecat. Individul este protagonistul mai multor dosare penale în care acuzațiile sunt diverse: de la fapte cu violență până la trafic de droguri.
După 2 luni în care a reuşit să se ascundă de poliţişti, celebrul interlop Lucian Boncu a fost depistat şi reţinut pe data de 1 iunie în Italia, iar, aseară, la o lună distanţă, autorităţile române au reuşit să-l extrădeze.
Cunoscut drept liderul celei mai mari reţele de traficanţi de cocaină din vestul ţări, în septembrie 2019, Lucian Boncu ar fi plătit trei indivizi pentru a-l împuşca pe jurnalistul timişorean Dagoş Boţa, care scrisese mai multe articole despre activitatea infracţională a lui.
Asasinatul a eşuat, iar poliţiştii au aflat de la cei care trebuiau să-i fie călăi jurnalistului că dacă aveau să îndeplinească misiunea, urmau să primească şi alte sume imense de bani şi arma crimei drept cadou.
Înțelegerea s-ar fi tocmit chiar în casa lui Boncu, acolo unde o cameră de supraveghere a fost infiltrată pe frigider ca să surprindă totul.
"Eu, vă spun personal, dacă nu era poliţia şi legea eu aveam cel puţin 3-4 morţi, eu, pe … îl omoram sigur, pe …. Îl omoram sigur, deja-s 2 morţi", spunea interlopul Lucian Boncu.
Condamnat la 12 ani de închisoare, a fugit din țară
Imediat ce şi-a dat seama că riscă să se întoarcă după gratii, Lucian Boncu, care nu era străin de închisoare, a fugit din ţară.
În 2019, a mai fost reţinut şi arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc- iar în martie anul acesta a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în primă instanţă.
Un alt dosar greu care atârnă în spatele liderului interlop este cel în care a primit o condamnare în primă instanţă la 4 ani şi o lună de închisoare, după ce a omorât cu
maşina o femeie care circula pe trotuar, pentru că a condus sub influenţa substanţelor psihoactive.
Într-un alt dosar în care este cercetat, interlopul este acuzat de şantaj, lovire şi alte violenţe şi privarea de libertate a unei persoane, după ce, tot în anul 2019, ar fi sechestrat un bucureştean într-o sală de păcănele şi l-ar fi torturat, pentru a renunţa la banii pe care îi câştigase la aparate.
Acum, cel care era considerat capul drogurilor din România urmează a fi judecat în cel de-al 4 lea dosar penal deschis pe numele său, în care riscă alţi peste 10 ani de închisoare.