„Cel mai mare aeroport din țară, Henri Coandă, arată de parcă a fost abandonat. Magazinele duty-free și-au închis porțile, după ce contractul cu firma care administra aceste spații s-a încheiat. Până la reamanajare, călătorii sunt cei care au de suferit”, a transmis Christian Sabbagh, przentatorul Știrilor Kanal D.

Duty-free-uri închise în aeroport

Cei care au călătorit cu avionul în ultimele zile au avut parte de o surpriză neplăcută.

În cel mai mare aeroport din țară, magazinele au pus lacătul pe ușă. Călătorii sunt întâmpinați, în schimb, cu rafturi goale și benzi care limitează accesul. Doar saloanele oficiale pot fi folosite în acest moment.

Responsabilii spun că va mai dura până când lucrurile vor reveni la normal.

„30 de zile vor fi închise magazinele, timp în care se vor face reamenajări pentru deschiderea altor spații comerciale. Reprezentanții aeroportului susțin că s-a încheiat contractul cu vechea firmă care se ocupa de zona comercială, iar acum o altă companie va administra zona magazinelor din aeroport”, a transmis Mădălina Bichir, reporterul Știrilor Kanal D.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Mulți dintre cei care au plecat astăzi au fost luați prin surprindere și au aflat vestea abia când au ajuns la aeroport.

„Noi chiar ne doream să luăm pentru prieteni, familie, câteva cadouri”, a spus un călător.

Nu este pentru prima dată când magazinele de tip duty-free sunt închise. În vara anului trecut, spațiile comerciale din aeroport au avut lacătul pe ușă timp de o săptămână din cauza unei probleme similare.

Citește și: VIDEO- Fructele exotice, pasiunea Deliei. Cântăreața a împărășit în mediul online o adevărată „carte de bucate”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: