VIDEO - Mai mulți lăutari sunt bănuiți că au luat indemnizații ilegale
11 lăutari vestiți ar fi înșelat statul român când au cerut indemnizații, ca să răzbească - laolaltă cu alți artiști - prin perioada fără nunți și botezuri.
Loredana își petrece vacanța departe de casă- pe plajele însorite ale Mexicului- și chiar dacă n-a mai câștigat bani din concerte, nu pare s-o ducă rău. Acompaniată de câțiva artiști locali, vedeta dansează într-un decor idilic și zâmbește galeș din umbra palmierilor. Destinderea deplină la care alții nici nu îndrăznesc să spere a stârnit nemulțumiri chiar printre fani.
100 de milioane de euro ar fi primit- ca ajutor de la stat în pandemie- industria de divertisment. Îndrăgita vedetă se află printre cei care au beneficiat de bani ca să-și plătească inclusiv colaboratorii.
Tot după semnarea scrisorii adresate Guvernului, Delia s-a refugiat pe o plajă din Zanzibar. Deși multe, comentariile răutăcioase n-au stricat vacanța artistei cu mlioane de fani pe Instagram.
Banii de la stat le-au făcut cu ochiul și altora care deși nu se încadrau în schema de ajutor au încercat să păcălească autoritățile. Frații Cocoș ar fi depus la Agenția de Plăți și Inspecție Socială mai multe documente false și ar fi obținut astfel 4 500 de lei/ lunar vreme de un an. Polițiștii i-au percheziționat atât pe ei cât și pe membrii tarafului Nicu Țane- sub suspiciunea că ar fi procedat la fel ca să primească indemnizația:
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Este o magarie. Nu e gratis. Avem drept de autor. E ceva normal. Nu e nicio falsificare, nimic”, spune un lăutar.
Culmea, cât încasau banii de la stat, lăutarii ar fi încins atmofera pe la nunți și petreceri ilegale. Fără să bănuiască vreo clipă că ar putea fi trași la răspundere, chiar au postat imagini din timpul spectacolelor pe conturile de socializare. La câteva ore după ce s-au pomenit cu polițiștii peste ei, interpreții de muzică lăutărească au fost audiați la o secție de poliție din Capitală.
Dacă vor fi găsiți vinovați că au prejudiciat statul român, vor fi nevoiți să înapoieze până la ultimul leu din ajutorul primit. Chiar și-așa, tot riscă închisoarea pentru că au falsificat documente.