Un bloc a fost cuprins de flăcări, azi noapte, în Bârlad, potrivit Antena 3 CNN.

Acoperișul imobilului situat pe strada Mihai Viteazul din oraș a luat foc iar pompierii s-au luptat cu flăcările până spre dimineață. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" din județul Vaslui a trimis la fața locului 14 autospeciale de stingere cu apă, trei autoscări mecanice, două ambulanțe SMURD și peste 70 de pompieri. 

Peste 300 de oameni au stat în curtea blocului

Din cauza violenței incendiului, a fost nevoie de chemarea echipajelor de rezervă de acasă. Din fericire, oamenii nu au fost răniți grav.

Citește și: Incendiu în incinta Stadionului Municipal „Ceahlăul” din Piatra-Neamț. Focul ar fi fost provocat intenționat

Din cauza violenței incendiului, a fost nevoie de chemarea echipajelor de rezervă de acasă. Din fericire, oamenii nu au fost răniți grav.

Din cauza violenței incendiului, a fost nevoie de chemarea echipajelor de rezervă de acasă. Din fericire, oamenii nu au fost răniți grav.

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Potrivit autorităților, o singură persoană s-a intoxicat  cu monoxid de carbon și a fost transportată la Spitalul Municipal Bârlad.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu 14 autospeciale de stingere cu apă, trei autoscări mecanice, două ambulanțe SMURD tip B2 și peste 70 de pompieri, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul blocului C4, strada Mihai Viteazul, municipiul Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o singura victimă intoxicată ușor cu monoxid de carbon și alte gaze toxice. Victima, stabila hemodinamic și cooperantă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

A fost ridicată capacitatea de luptă, pompierii aflati în rezervă fiind chemați de acasă. Intervenția va una de lungă durată”, a anunțat ISU.

120 de locatari au fost evacuați de pompieri, iar alți 200 au ieșit singuri din locuințe. De asemenea, pompierii militari au intervenit și pentru protejarea unui depozit de materiale pentru construcție, depozit aflat la circa nouă metri de incendiu.

Au ars aproximativ 1000 de metri pătrați acoperiș din plăci de azbociment pe astereală din lemn și peste șase tone de materiale combustibile depozitate în pod. Totodată, mai multe apartamente au fost afectate. Intervenția a fost îngreunată de faptul că în podul cu o lungime de peste 100 de metri nu a existat niciun perete despărțitor, dar și de vânt.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si