Noi imagini cu ursul Arthur apar în plin scandal ca să ne convingă că exemplarul ucis era cu adevărat impresionant- o cameră de monitorizare l-a surprins când încă era în viață, în apropierea fondului de vânătoare unde avea să fie condamnat la moarte- câteva săptămâni mai târziu, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein îl lua în bătaia puștii.

Legal, spun autoritățile locale, dar într-o discreție maximă pe care nimeni nu și-o explică încă, aristocratul de viță nobilă s-a cazat în țara noastră, fără prea mare fast.

„Știm că prințul a venit pe 11 martie cu un Mercedes negru, înmatriculat în Austria cu încă o persoană, a cărei identitate nu o cunoaștem”, spune Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Povestea lui Arthur, un urs brun ucis de un prinț, străbate lumea

Posibil într-o pensiune, aproape de pădure, dar ascunsă de ochii lumii, prințul austriac a stat doar cât să se odihnească după drum, apoi a pornit la vânătoare. Surse din anchetă spun alături i-ar fi stat Arpad Sarkany, șeful unei asociații de vânătoare din Covasna al cărui nume apare în anchetă.

„Nu îl cunosc pe omul ăsta (n.r. pe prinț), nici pe ăștia de la Ojdula, nici măcar nu i-am văzut și nici n-am fost pe acolo cel puțin 10 ani”, spune bărbatul.

În plin scandal, tot mai multe voci susțin că prințul n-a știut ce face- la adăpostul unei derogări oferite de statul român, vânătorul austriac a apăsat pe trăgaci înspre ursul arătat de alții.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

„Nu aveai cum să împuști un urs mascul pe o solicitare de derogare la o ursoaică, cu atât mai mult cu cât la ursoaică nu se putea da derogare ci doar relocare. Într-adevăr, prințul o să vină și o să pună acolo un maldăr de documente și o să spună că uite el avea dreptul să împuște un urs în România fără a specifica însă foarte clar că nu era ursul pentru care se semnase derogarea”, spune senatorul Mihai Goțiu.

Arthur n-ar fi fost ales însă la întâmplare- spun reprezentanții Agent Green, ci după blana mare și lucioasă. Totuși, prințul n-a luat-o acasă pe post de trofeu. Autoritățile române spun că leșul ursului se află în țară, dar nu confirmă deocamdată locul în care se află.

„Din păcate a fost o afacere, o afacere tenebroasă în opinia mea pentru că aici nu este vorba despre extragerea unui urs periculos, avem un dosar, o derogare aprobată de Ministerul Mediului care de fapt ascunde în opinia mea o operațiune de braconaj ilegal, mascată de reglementări legale”, spune jurnalistul Emilian Isăilă.

Prințul austriac a plătit o sumă modică pentru a-l lua acasă pe Arthur

Cu toate acestea, ca să-l ia acasă pe Arthur, prințul austriac a plătit doar 7 000 de euro- o nimica toată pentru doctorul de viță nobilă care se mândrește cu un castel în Lichestein. Chiar dacă statul român se ferește să-l numească vinovat pe aristocratul cu pasiuni sângeroase, presa internațională vrea să afle adevărul.

Jurnaliștii de la Associated Press, France Press, BBC și The Guardian relatează- pe larg- cazul și se întreabă cum a fost posibilă vânătoarea într-o țară care interzice uciderea urșilor. Românii- în schimb- și-au arătat revolta prin recenzii negative pe care le-au atribuit castelului deținut de prinț. Ratingul locului s-a prăbușit de la 5 stele, la două.

„Cred că este un act de barbarie pură ceea ce a făcut acel prinț în România. Ar trebui trimis în fața instanței(...) Și prinții pot fi extrădați, și prinții trebuie anchetați și supuși forței legii. O democrație care nu e sat fără câini nu alege după titlurile nobiliare și conturile din bancă”, a scris deputatul Iulian Bulai pe Facebook.

Până și Ambasada Suediei se arată solidară cu urșii. Într-o postare pe Facebook, le dezvăluie urmăritorilor că numele speciei se traduce la fel în islandeză, suedeză, neerlandează și germană.

Citeste si: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"- kfetele.ro

Citeste si: Emilia Ghinescu: "Mă retrag în mine atunci cand mi-e dor". Artista își deschide inima în fața fanilor. Ce sentimente o încearcă- radioimpuls.ro

Citeste si: Câți bani pierde România din PNRR. Boloș explică de ce s-a blocat cererea 3 de plată: „CE a suspendat azi 400 de milioane de euro”- antena3.ro

Între timp, procurorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și uz nelegal de armă. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc în urma unei sesizări făcute de IPJ COVASNA.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si