VIDEO Mărturiile terifiante ale vecinilor, după ce au văzut cum copilul de 2 ani cade de la etaj: "Țipa, plângea băiatul, îl durea ceva înăuntru" Micuțul a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 7

Un copil de numai doi anișori a supraviețuit miraculos după ce a căzut,  atenție,  de la etajul șapte al unui bloc din București.  Părinții erau acasă, dar făceau  o curățenie de sărbători,  spun vecinii,  așa că n- au văzut când cel mic s- a cățărat pe geam.  Salvarea care a venit de urgență l-a găsit pe micuț conștient,  dar cu mai multe răni la cap. 

Am văzut părinții alergând disperați și mi- am dat seama că s- a întâmplat ceva, am alergat în spate și am văzut că era căzut copilul, a spus o vecină.

Tragedia s-a întâmplat în acest bloc din sectorul 6 al Capitalei. O fracțiune de secundă a fost suficientă pentru ca micuțul să se urce pe pervazul geamului și să cadă în gol.

A căzut un copil până în doi ani, de la etajul șapte, pe burtă, cu gura plină de noroi, de pământ, țipa, plângea băiatul, îl durea ceva înăuntru, a spus o altă vecină.

Copilul s- a prăbușit de la peste douăzeci de metri înălțime. Totul s- a întâmplat cât părinții erau în casă, iar imediat după, ambii au fugit într- un suflet până aici în spatele blocului, unde l- au ținut nemișcat pe micuț până a venit ambulanța.

O adevărată minune a făcut ca băiețelul să nu moară, ba chiar să fie găsit conștient. În căderea sa bruscă s- a lovit de crengile unui copac.

A fost un copac, un castan destul de mare și probabil că i- a atenuat, crengile de la copac i- au atenuat căderea, a venit pe creanga respectivă de la pomișor aici și exact în locul acesta aici a fost copilul,

a spus un vecin.

Vecinii spun că mama băiețelului ar fi făcut curățenie și n-ar fi văzut când micuțul s- a urcat pe pervaz. Medicii sosiți cu salvarea l- au preluat pe micuțul de doi ani cu mai multe lovituri la cap, dar și în zona toracelui.

Copilul e acum internat pe secția de terapie intensivă. Polițiștii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, iar părinții urmează să fie audiați


Îți Recomandăm Și...