VIDEO - Măsura inedită a unui primar îi lasă fără cuvinte pe localnici
Un primar din Iași a luat o măsură inedită: le-a interzis celor mai tineri localnici să se relaxeze în parcuri, când se întunecă, sau să se programeze înainte.
În parcul comunei Țuțora- mândrie a administrației locale- nimeni n-are voie să calce, după apus. Cine vrea să se plimbe de-a lungul aleii, ori să-și tragă sufletul pe bancă, trebuie să ceară voie de la primărie cu 24 de ore înainte
Vestea că au nevoie de consimțământul autorităților a fost scrisă negru pe alb, într-un anunț:
„Dacă-i iarnă, nu-i devreme, e bine așa, dar dacă-i vară, nu e ok, ar trebui la 10.
Când dă căldura, o să ieșim și noi aici, la bancă, să mai stăm. La ora 17, când se răcorește, ieșim și noi oleacă în parc, pe noi nu ne oprește”, spun localnicii.
Ideea a fost a primarului, Cristinel Albu, care susține că ce ridică ziua, distrug alții noaptea. Supărat că nu poate să-i prindă, a impus ca în parcuri să se intre doar cu permisiunea instituției pe care o conduce. Altfel, spune el, vandalii vor continua să distrugă comuna.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„Erau sticle, chiștoace, doze și alte resturi din activitatea lor culturală de seară”, explică primarul.
Chiar și cu aprobare de la întâiul gospodar al comunei, cei care intră în parcuri după lăsarea serii, trebuie să privească de două ori peste umăr.
Oricând ar putea fi luați la întrebări de angajații primăriei, detașați în misiune:„Am înființat la nivelul comunei o echipă mixtă din angajații primăriei deocamdată că nu avem poliție locală și mai facem seara câte o ieșire, mai găsim, discutăm cu tinerii, chiar în ultimul timp de când am luat măsura să știți că nu am mai avut probleme, spune primarul.
Deocamdată, primarul nu se gândește să renunțe la programul din parcuri.