Partea de geometrie a fost destul de dificilă pentru mai mulți elevi.
„Elevii care au terminat clasa a8-a intră iarăși în focuri. A fost o dimineață plină de emoție și tensiune, căci au avut de susținut a doua probă a Evaluării Naționale: proba la matematică. Proba scrisă a început la ora 9, iar tinerii au avut 2 ore la dispoziție să încheie examenul. Cum s-au descurcat și ce le-a creat dificultăți știe colega mea, Alexandra Cosman”, a transmis Silvia Ioniță.
„Încă din liceu știam ce-mi doresc să fac atunci când “o să fiu mare”. Așa că mi-am urmat visul. Am făcut facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, apoi am continuat cu masterul, tot la aceeași facultate.
Visul a început să prindă contur abia când m-am angajat. Am început cu presa scrisă și ulterior mi-am făcut curaj să apar și în fața camerei. Aici am învățat, de fapt, ce înseamnă meseria de jurnalist și cât de importantă este relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău.
Acum m-am reîntors la școală. În prima zi de cursuri o să fiu acolo, printre elevi, dar și atunci când se iau decizii importante pentru viitorul lor. Fac materiale pe educație, dar urmăresc și trendurile din social media... mai ales că ne petrecem o bună parte din timp cu telefonul în mână”.