„ Găini, carne de vită și bani. Asta primeau mită mai mulți medici și asistenți din Buzău, spun procurorii, în schimbul eliberării unor certificate de invaliditate. Anchetatorii au făcut percheziții în policlinica unde lucrau aceștia și au ridicat mai multe documente și bunuri”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Găini, carne de vită și bani, șpagă pentru medici și asistenți
Unul dintre medicii suspectați de corupție este chiar președintele comisiei pentru încadrarea în grad de handicap.
Acesta, două doctorițe, dar și alte cadre din comisiile de expertiză, ar fi primit bani, găini sau chiar carne de vițel, pentru a elibera avizele necesare pensionării pe caz de boală. Mascații au descins în cabinetele celor trei medici din Buzău și au ridicat înscrisuri, documente și bunuri materiale.
Citește și: VIDEO- A băut până aproape de comă alcoolică și s-a urcat la volan. Ce dezastru a putut să provoace un șofer din Brăila
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Acest domn spune că nu este pentru prima oară când aude zvonuri despre corupția din cabinetele medicale de expertiză a muncii.
„Am avut și eu un coleg care a rămas damblagit și când s-a dus la control a uitat să-și ia și el bastonul.
Când a intrat pe ușă, cică bastonul unde e? L-a dat afară și s-a dus după vreo două, trei zile și i-a aprobat. Păi, asta-i treabă?”, a spus bărbatul.
Totul a ieşit la iveală după ce mai multe persoane au reclamat că li s-ar fi cerut sume de bani în schimbul obținerii unor certificate care să ateste ca au capacitate de muncă diminuată sau nu pot lucra.
Suspecții au fost audiați, dar sunt momentan în libertate.