Close sidebar
Close sidebar

VIDEO - Metoda Maradona lasă turiștii fără bani. Doi bărbați s-au dat drept polițiști pentru a fura bani de la vizitatorii străini

Metoda Maradona este din nou folosită de infractori. Doi indivizi din Capitală s-au dat drept polițiști pentru a-i putea lăsa fără bani pe turiștii străini veniți în București. Se pare că escrocii ar fi fost specializați în acest tip de infracțiune.

Redactia Stirile Kanal D,

Metoda Maradona lasă turiștii fără bani [Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Cei doi indivizi au fost prinși în flagrant de polițiștii Capitalei chiar în momentul în care escrocau doi turiști străini. Bărbații, în vârstă de 40, respectiv 63 de ani s-au dat drept oameni ai legii și le-au cerut actele la control turiștilor străini, apoi le-au spus că trebuie să le percheziționeze și gențile. În imaginile filmate chiar de polițiștii care i-au prins în flagrant pe escroci se poate observa cum unul dintre hoți numără banii pe care turista străină îi avea în portofel. După ce le verifică pe ambele femei, falșii polițiști le returnează portofelele însă fără ca acestea să observe le sustrag banii.

Falși polițiști, la furat din portofelele turiștilor străini

În total, escrocii s-au făcut cu 230 de euro și 100 de dolari în doar cinci minute.

Fericirea lor nu a durat mult pentru că polițiștii au acționat imediat și i-au săltat. Se pare că indivizii nu erau la prima abatere. Ei ar fi indus în eroare mai mulți turiști străini cu metoda Maradona.

„În urma extinderii cercetărilor, în sarcina acestora s-a mai stabilit faptul că la data de 16 august 2023, cu ajutorul bărbatului de 40 de ani care ar fi pretins că este un turist, celălalt bănuit ar fi indus în eroare un cetățean străin prin folosirea unei calități mincinoase, după care, profitând de neatenția acestuia, în timp ce-i verifica conținutul portofelului, i-ar

fi sustras 170 de euro și 160 de dolari”, au transmis autoritățile.

Citește și: Defibrilator extern, furat dintr-o zonă din Brașov. IPJ Brașov a început cercetările

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Potrivit unor surse judiciare, escrocii ar fi recidiviști.

„Individul în vârstă de 40 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare în Franța pentru furt, în timp ce falsul polițist în vârstă de 63 de ani are la activ mai multe condamnări cu suspendare, în mai multe state europene, pentru fapte similare.

Potrivit anchetatorilor cei doi s-ar fi întors în România de curând unde și-ar fi reluat activitatea infracțională”, a transmis Claudia Costandiș, reporter Kanal D.

În general, falșii polițiști acționau în zone centrale și frecventate de turiști. Acum ei au fost arestați pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru infracțiunile de furt și uzurparea de calități oficiale.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI