VIDEO- Moș Tzancă a împărțit bani și pachete persoanelor mai puțin norocoase
Manelistul Tzancă Uraganu a împărțit pachete cu alimente, dar și bani, persoanelor mai puțin nevoiașe., cu ocazia Crăciunului.
Celebrul manelist, Tzancă Uraganu a făcut un cadou neașteptat familiilor nevoiașe din Ploiești, în prag de Crăciun. Artistul a pregătit mai multe pachete cu mâncare, iar când acestea s-au terminat, au curs bancnotele! Peste 100 de oameni s-au adunat la vila manelistului, a transmis Cristina Dorobanțu.
Mai bine de o sută de oameni s-au îmbulzit să primească ceva de pomană de la Tzancă Uraganu.
"Am pregătit așa câte o pungă, o masă așa pentru fiecare, că mâine este ziua de Crăciun și asta este bucuria mea. Am pregătit acolo o carne de porc, de pui, niște cartofi, pâine, ulei, ce se pune într-un pachet de ăsta pentru oameni nevoiași", a spus Tzancă.
Într-un final, oamenii au intrat în curte, atenți să nu zgârie unul dintre bolizii manelistului, un Lamborghini care costă câteva sute de mii de euro.
"Dacă vă înghesuiți, opresc tot. Vă spun de acum ca să știți. Aveți răbdare că ia toată lumea", a spus Tzancă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Rând pe rând, fanii cântărețului au primit pachetele cu alimente. Dar cadourile s-au terminat rapid, iar ca să mulțumească pe toată lumea, Tzancă Uraganu a început să împartă bancnote de 100 de lei.
"Câte un pachețel pentru fiecare, le-am mai dat și niște bănuți că am văzut că nu au ajuns pachetele.
Au venit mult mai mulți decât m-am așteptat. Am zis că dau numai la copii și la bătrâni și până la urmă am dat la cine a prins. Poate unii au luat de două ori, ce să le faci, asta e, nu pot să mă supăr pe ei. Crăciun fericit la toată lumea!", a spus Tzancă.Nu este prima oară când Tzancă Urganu oferă cadouri oamenilor sărmani, în prag de sărbători. În 2021, manelistul a dat porci și bani persoanelor nevoiașe, tot la vila sa din Ploiești.
Citește și: VIDEO- A venit Moș Crăciun. Cei mici au primit cadourile mult visate