In articol:
Salutul în limba română nu s-a auzit la Târgul Internațional de Turism de la Paris. Standul de promovare a țării noastre a lipsit cu desăvârșire din cauză că autoritățile s-au împotmolit în plata taxei de participare. Ministrul Turismului dă vina pe organizatori.
Fără stand românesc la Târgul Internațional de Turism de la Paris
Șansele ca țara noastră să atragă vizitatori de peste hotare au scăzut și mai mult. Puțini sunt cei care au aflat informații despre România de pe urma unor campanii de promovare făcute de Guvern. Ekaterina și Fadei, doi tineri ruși, care trăiesc în Cipru, au fost convinși de apropiați să ne viziteze țara.
Nici Jenny, o turistă din Olanda, nu avea habar despre ce are România mai frumos de oferit.
Citește și: VIDEO- În târgul de vechituri, ca la muzeu. Cei mai mulți pleacă cu mâna goală de la târgurile de vechituri
Lipsa oaspeților de peste hotare o resimt și patronii de restaurante și unități de cazare din centrul Brașovului.
„Procentul de străini, comparativ cu anii trecuți, ca și grad de ocupare atât în pensiune, cât și în restaurant este de 20%. Cred că am avea nevoie de o promovare a României într-un mod mai, nu agresiv, că e urât spus, într-un mod mai accentuat, să fim prezenți în mai multe simpozioane, evenimente de promovare”, a explicat Denisa Dogaru, proprietar restaurant și pensiune.
„Numărul tot mai mic de turiști străini se vede și în statistici. De exemplu, în Brașov, în primele opt luni din acest an, doar 14,7% din totalul turiștilor care s-au cazat în Brașov au fost străini. Cele mai căutate atracții sunt Biserica Neagra, muntele Tâmpa, dar și centrul istoric al Brașovului”, a transmis Adrian Jătăreanu, corespondent Kanal D.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
România a alocat peste o sută de mii de euro pentru colantarea unui număr de 17 autobuze turistice din Paris cu imagini care arătau destinații turistice cunoscute din țara noastră. Aceasta este însă în zadar dacă tour operatorii şi companiile de turism nu au acces la Târgul Internațional de Turism de la Paris, în standul României.