În orașul Praid a venit iarna. Căldurile sufocante din ultima perioadă se pare că au fost uitate. Pe șosea s-a așternut un strat gros de zăpadă, iar ninsoarea nu pare să se oprească curând. 

Ninsoarea de la Praid devine, de altfel, și un fenomen rar întâlnit în plină vară în acea zonă. În ciuda prognozei meteo anunțate de 20-24 de grade Celsius, ninsoarea și-a făcut apariția, luând prin surprindere meteorologii, persoanele care locuiesc în oraș, dar și turiștii.

Ninge în plină vară, la Praid

Ninge în plină vară, la Praid

[Sursa foto: Stirile Kanal D]

Pe lângă obiectivele turistice din zonă și achiziționarea de suveniruri, turiștii trebuie să își cumpere și haine groase, în plină vară, pentru a de bucura cum se cuvine de zăpadă.

Vreme la extreme în toată România

În zona de sud-vest a țării, pe litoral și în zonele montane se anunță rafale de vânt. În zona montană, vântul puternic vine însoțit de ploi. Se anunță cantități de 15-25 de litri pe metru pătrat.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În Dobrogea și Bărăgan, dar și la granița dintre regiunea Munteniei și regiunea Moldovei, vremea este schimbătoare. Sunt așteptate ploi torențiale, vânt puternic. De asemenea, meteorologii anunță posibile descărcări electrice din cauza rafalelor de vânt. Temperaturile maximă anunțată este de 25 de grade.

Situația este îngrijorătoare la Miercurea Ciuc, unde maxima temperaturii va ajunge la doar 6 grade Celsius, în plină vară, noaptea.

În zona de vest și de centru, temperaturile nu depășesc 19-20 de grade.

După amiază pot urca, până la maximum 23-24 de grade Celsius. Sunt anunțate ploi, în urma cărora se vor strânge mari cantități de apă.

Citește și: VIDEO- Alerte de călătorii din cauza vremii extreme. În timp ce țările nordice se confruntă cu inundații, Spania și Portugalia sunt sufocate în caniculă și incendii.

Ce poți face la Praid dacă ninge?

Orașul Praid este renumit pentru Salina Praid, cel mai cunoscut obiectiv turistic din zonă. În oraș se află Casa Fluturilor Exotici și Muntele de Sare de la Praid.

La câțiva kilometri se află orașul-stațiune Sovata, unde turiștii pot vizita Lacul Ursu, care deține cea mai mare concentrație salină din lume. Dacă vreme permite, turiștii pot intra în lac, care este cunoscut și pentru beneficiile medicale. Tot la Sovata, oamenii se pot plimba cu Mocănița Sovata.

Citește și: Atenționare de călătorie transmisă de MAE. În Bulgaria, la trecerea frontierei se estimează creșterea timpilor de așteptare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si