„Prima zi cu ninsoare serioasă din această iarnă în Capitală i-a prins pe oameni fără căldură în apartamente. Bucureștiul este plin de șantiere ale celor de la Termoenergetica, care s-au apucat de reparații pe zăpadă și frig. Spre disperarea locuitorilor, care în loc să se bucure de primii fulgi de nea, trebuie să caute soluții să se încălzească”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Bucureștenii, fără căldură în plină iarnă
În plină iarnă în Capitală, pare că munca e brățară de aur pentru angajații Termoenergetica, care lucrează de zor la schimbarea conductelor vechi și ruginite. Mii de blocuri au rămas fără căldură și fără apă caldă până la remedierea avariilor, deși temperaturile nu au depășit 1 grad astăzi.
„Se repară, dar asta e. E greu, dar ce să facem. Dacă era cald mergea mai repede, așa merge puțin mai greu”, a spus un muncitor.
Cele mai mari probleme sunt în sectoarele 2 și 3. Și în sectorul 6 reparațiile reluate în această dimineață au lăsat zeci de blocuri fără căldură.
„Numai în această zonă din Sectorul 6 al Capitalei, 85 de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură. De vină sunt lucrările de schimbare a țevilor pe această magistrală, care, estimează Termoenergetica, se vor încheia peste trei zile”, a transmis Mădălina Bichir, reporterul Știrilor Kanal D.
Zăpada de la începutul lui decembrie parcă i-a luat prin surprindere pe unii muncitori.
Totul pe nervii și disperarea cetățenilor care sperau că măcar în această iarnă să nu mai facă frigul în case.
Anul acesta, primarul Nicușor Dan a promis că vor începe lucrările la 90 de km de rețea de termoficare din cei 210 care vor fi modernizați. Termenul estimat pentru finalizare este sfârșitul lui 2024.
Citește și: Alertă meteo pentru România! Meterorologii tocmai au făcut anunțul: Ciclonul polar lovește din plin
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro