Scene halucinante au avut loc într-o secție de vot din județul Botoșani. Un bărbat îmbrăcat în fustă și cu un sutien la vedere a votat în Alegerile parlamentare 2024. Cine este personajul și ce mesaj a transmis?
Scena a avut loc duminică, 1 Decembrie, în Satul Tărășeni, comuna Havârna din județul Botoșani.
Potrivit presei locale, personajul exotic este soțul unui consilier local AUR și a venit special să facă spectacol în secția de votare.
"Doamna, o eșarfă vă trebuia, să nu răciți la piept", s-au amuzat cei din sala de votare.
Bărbatul îmbrăcat în femeie a avut la el și o poșetă elegantă de damă de unde și-a scos cartea de identitate.
Imaginile video au devenit virale pe internet, mai ale în contextul unui vot tensionat pentru susținerea unor mișcări politice care se opun propagandei LGBT.