In articol:
Oamenii din satele României cer apă cu disperare. Asta, după ce fântânile au secat, iar forajele, acolo unde există, nu mai au de unde să extragă. La fel de mult suferă și animalele din grajduri. Singura salvare sunt pompierii, pe care oamenii îi așteaptă cu butoaiele pregătite la poartă,
La mila naturii și a pompierilor
După o săptămână de așteptare, cisterna roșie și-a făcut din nou apariția pe ulițele înguste din satul Dobrilești. Cătunul cu 40 de suflete este la mila Domnului și a pompierilor, care din când în când organizează transporturi de apă.
Sătenii se reped cu butoaiele la poartă, imediat cum află că se apropie cisterna.
Tot satul se usucă și nu doar oamenii suferă de sete. Puțina apă adunată în bidoane, trebuie împărțită cu păsările și animalele din grajduri, pentru că altfel mor în doar câteva zile.
Dumitrița își face rezerve de apă pentru cel puțin o săptămână. Ca să ajungă pentru toate vietățile din bătătură, femeia trebuie să le adape cu porția.
Cu găletușa, așa car apă, și le pun la găini. Trebuie să le dau, ele trebuie să bea apă, a spus Dumitrița.
De data aceasta, pompierii au adus un singur transport de apă, iar cei opt mii de litri s-au epuizat foarte repede.
Pompierii vor continua alimentarea cu apă a satelor cu probleme și în perioada următoare, mai ales că meteorologii au anunțat o săptămână cu temperaturi extrem de ridicate.