VIDEO - Obezitatea la copii, fenomen bizar și îngrijorător

Obezitatea la copii a ajuns în punctul în care medicii sunt nevoiți să facă operații de micșorare a stomacului încă de la vârste fragede. Pandemia ar fi unul dintre motivele creșterii în greutate a copiilor, la care se adaugă alimentația necorespunzătoare.

„Obezitatea la copii naște un fenomen bizar și extrem de îngrijorător. Doctorii au început să facă operații de micșorare a stomacului de la vârste fragede. Pandemia ar fi contribuit din plin la creșterea în greutate a copiilor. Dar și alimentele nesănătoase își spun cuvântul. Iar avertismentul specialiștilor este că până în 2030, jumătate de milion de copii vor fi obezi, dacă nu luăm măsuri”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Obezitatea la copii, fenomen îngrijorător

„Ținând cont că sunt copii, mai scăpăm”, a spus o persoană.

Numai că, această „scăpare” este cea care adaugă kilograme în plus celor mici. Fără să-și dea seama, părinții își alimentează copiii cu alimente nesănătoase, bogate în zahăr și grăsimi.
„Îi dăm, îi dăm. Îi dăm de toate și mâncare, dulciuri și de toate, n-avem o oră anume, sunt copii într-un final, la fel am crescut și noi”, a spus un părinte.


Acesta este și motivul pentru care tot mai mulți copii consumă zilnic, dulciuri.
„Peste jumătate dintre copii consumă dulciuri o dată pe zi. Și mai marii pasionați de dulce sunt adolescenții. 7 din 10 mănâncă o dată pe zi gustări pline de zahăr, iar 3 din 10, consumă dulce chiar și de 3 ori pe zi”, a explicat Andra Ionescu, reporter Știrile Kanal D.

Citește și: VIDEO- Femeie moartă după un tratament pentru slăbit. Medicamentul este tot mai folosit pentru pierderea greutății

Asta, în condițiile în care, la nivel mondial, aproximativ 124 de milioane de copii sunt diagnosticați cu obezitate. Se pare că, în ultimele patru decenii, obezitatea infantilă a devenit o problemă la nivel global. Motivul?
„Pentru că e mult sedentarism, copiii nu se mișcă mai deloc și mâncarea este la discreție și ronțăieli, la fel, lucrurile s-au accentuat cu cât mișcare este mai puțină și mâncarea mai concentrată și mai dulce, e mai multă, cu atât șansele să apară obezitate sunt din ce în ce mai mari”, a explicat Amalia Arhire, nutriționist.
Conform ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății, în România, 3 din 10 copii de până în 14 ani sunt supraponderali. Tocmai de aceea, medicii recomandă operațiile bariatrice pentru a scăpa de această problemă.
„Situația este delicată la copii și la adolescenți. Atunci când excesul de greutate este foarte mare, atunci când apar bolile care sunt în mod normal la adult. Diabet zaharat de tip 2, vedem cu hipertensiune arterială, vedem cu simptome de apnee în somn. Atunci se indică chirurgia”, a explicat Rubin Munteanu, medic primar Chirurgie Generală.
Tocmai din acest motiv, reclamele la produsele alimentare nesănătoase ar putea fi interzise în timpul programelor pentru copii. Potrivit inițiatorilor proiectului de lege, reclamele care promovează astfel de produse ar trebui să avertizeze publicul, atât prin scris, cât și sonor că produsul nu se adresează minorilor.


Reporter

„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.

Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.

Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri