Între timp, avocatul medicului recunoaște acuzațiile și spune că se replantau dispozitive de la cadavre pentru că nu erau fonduri. Procurorii încearcă acum să afle dacă nu cumva există și pacienți care și-au pierdut viața din cauza intervențiilor medicale.
Pacienții medicului fac mărturii cutremurătoare
După descoperirea macabră a procurorilor în cazul dispozitivelor extrase de la cadavre, tot mai mulți pacienți ai medicului Dan Tesloianu fac mărturii cutremurătoare despre intervențiile prin care au trecut.
” Dintre cele 3 fire, cei 3 conductori care trebuiau plantati in inima, pe doi au reusit, pe al treilea, nu, ceea ce a declansat toate complicatiile care au urmat ulterior. Vâzând că coprul meu cedează, au terminat, au închis cutia și la revedere! Acel dispozitiv nu a funcționat niciodată, din prima secundă, nu funcționează nici acum. Complicațiile de atunci mi-au distrus viața pentru că eu acum sunt mai rău decât eram înainte să fie montat!
Citește și: VIDEO- Percheziții de amploare în țară. Mai mulți medici sunt acuzați că prelevau dispozitive medicale de la cadavre și le montau la pacienți
Medicii de la Parhon m-au scos din ghearele morții. Am mers apoi să mă verific, la mai mulți medici din Parhon și mi-au spus că aparatul nu funcționează!
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Pălăria Melaniei, pantaloni scurţi şi lenjerie: obiectele vestimentare cele mai comentate la învestitura lui Trump. „Aproape a zburat”- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Am făcut pericardită și pleurizie, mi-a intrat lichid în perete și mi-a provocat scădere de tensiune, aproape moartă, eram inconștientă când am ajuns la parHon! ”, a spus o pacientă.
Ce a transmis avocatul medicului cardiolog
În timp ce biata femeie abia dacă mai poate dormi de teamă după intervenția de coșmar, cardiologul s-a apărat în fața judecătorilor spunând că a salvat mii de oameni.
”Nimeni nu precizează că s-au salvat și vieți! Domnul doctor a declarat și în fața judecătorului că a făcut peste 4000 de intervenții. Peste 4000!
Citește și: VIDEO- Mai multe medicamentele pentru tratarea răcelii care conțin psedoefedrină ar putea fi retrase de pe piață
Ar fi folosit dispozitive luate de la pacienți decedați? Da, este adevărat, este o chestiune care se poate practica. Este legal să vii la un om care are nevoie să supraviețuiască și tu să nu ai fonduri?”, a spus avocatul medicului.
Practica medicului ar fi putut funcționa în continuare, dacă un banal control nu ar fi trezit suspiciuni
Totul a ieșit la iveală după un control făcut de CAS din Iași, în luna iunie a anului trecut, în Clinica de Cardiologie a Spitalului Sf.
Spiridon. A urmat și un audit intern, la o lună distanță, iar conducerea unutatii medicale a sesizat atunci MS. Cu toate acestea, medicul a continuat să opereze pacienți până acum două zile, când a fost ridicat de procurori.
Citeste si: Românii se vor bucura în fiecare lună de un ajutor în valoare de 660 de lei! Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor- kfetele.ro
Citeste si: Anunț cumplit pentru fotbalul românesc. A murit Ion Diaconescu, fostul atacant al Stelei: "Dumnezeu să-l odihnească în pace!”- radioimpuls.ro
Citeste si: Donald Trump a tăiat tortul cu o sabie și a dansat pe „YMCA” la balul inaugural de pe Capitol Hill- antena3.ro
Citește și: Un medic de familie a luat mită de peste 900 de ori pentru a atesta în fals vaccinarea unor persoane
Anchetatorii nu exclud ca Dan Tesloianu să fi înlocuit stimulatoarele noi, decontate de stat, cu cele extrase de la pacienții decedați, în cazul pacienților din spital. Astfel, dispozitivul nou, care apărea în acte, ar fi fost dus apoi la clinica privată a cardiologului, unde era plătit la preț integral de beneficiari. Așa se face că a reușit să strângă o avere impresionantă. De altfel, în locuința lui au fost găsite mai multe tablouri ale unor pictori de renume care au fost ridicate și depuse la muzeul de artă.
Pe internet, mulți aparținători disperați se gândesc să ceară deshumarea rudelor care ar fi primit astfel de dispozitive la Iași pentru a verifica dacă în cazul lor, stimulatoarele au fost extrase fără să fie anunțați.