O copilă de 4 ani a fost bandajată cu tot cu tricou de către un ortoped al spitalului Orășenesc din Corabia. Ghipsul provizoriu ar fi trebuit aplicat peste un material de bumbac sau peste vată și nicidecum peste haine, reclamă părinții. Aceștia spun că micuța avea dureri groaznice și că fâșia de pânză nu i-a imobilizat brațul, așa cum ar fi trebuit.

Copila a ajuns la spital seara târziu și a fost nevoită să stea o noapte întreagă cu materialul pus peste tricou. Fotografia a fost postată pe internet și a stârnit un adevărat scandal.

La spitalul din Corabia nu există medic ortoped pediatru, ci doar pentru adulți, astfel că abia a doua zi fetița a ajuns la Spitalul Județean din Slatina, unde i-a fost înlocuită corespunzător fâșia de pânză.

Medici acuzați de părinții unei fetițe

Conducerea spitalului din Corabia motivează însă că bandajul a fost aplicat peste haine intenționat, pentru a evita agravarea durerilor copilei.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales un nume biblic, cu totul special- wowbiz.ro

„Nu este indicat să pună la copiii mici, să facă bandajul pe piele. Și-atunci, neavând un maieu, copilul n-avea maieu pe el, au... e indicat să facă așa... așa mi-au spus, e indicat să facă pe un material de bumbac, dacă se poate. În seara zilei, medicul și cu aparținătorii și cu asistentul de față așa au hotărât. Că-i cel mai bine pentru copil, să nu-l mai traumatizeze. Trebuiau să-i dea jos tricoul și-l durea mâna rău de tot”, susține conducerea spitalului.

Nu același lucru îl spun, insa, specialiștii.

„Dacă acest lucru nu se întâmpla într-un spital, era o imobilizare provizorie mai mult decât decentă pentru acest pacient. Una este ce se întâmplă pe stradă, și alta este ce se întâmplă într-un spital. În acest moment, pacientul acesta a beneficiat de un tratament identic ca și cum ar fi fost pe stradă”, spun experții.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică s-au autosesizat si dupa ce au venit in control au dat amenzi în valoare de 4000 de lei pentru că medicul de la Corabia a amânat transferul pacientei.

Citeste si: Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un bărbat care să nu fie gelos.”- kfetele.ro

Citeste si: Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu Maluma- radioimpuls.ro

„Nu a respectat procedura de a trimite pacientul la o unitate sanitară cu competență superioară. El a fost trimis a doua zi, deci medicul a temporizat cazul, în loc să-l trimită la o unitate medicală cu competență superioară”, spun cei de la DSP.

Spitalul din Corabia, autorizație suspendată

Sancțiunile nu par însă să schimbe situația. În urmă cu două săptămâni, o bunică de 85 de ani a murit în fața spitalului din Corabia, așteptând o scrisoare medicală, de care aparținătorii ei aveau nevoie pentru a-i închiria un aparat de oxigen medical.

Iar la inceputul lunii, un batran implora salvare cadrelor medicale, in genunchi, de pe coridoarele spitalului.

Din cauza numeroaselor scandaluri legate de tratarea pacienților, Spitalul din Corabia s-a ales astăzi cu suspendarea acreditării de funcționare. Concret, asta înseamnă că managerul are la dispoziție 6 luni ca să rezolve problemele sesizate. În caz contrar, pacienții vor putea rămâne fără tratament decontat prin Casa de Asigurări de Sănătate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si