Cei care nu au ajuns până la mare, au petrecut în piscinile cu apă termală din stațiuni. La Băile Felix, muzica a răsunat în boxe încă de dimineață, în timp ce grătarele au sfârâit fără încetare. După ospăț, turiștii veniți din toate colțurile țării au dansat cât i-au ținut picioarele la petrecerea cu spumă, a transmis Christian Sabbagh.

Petrecere cu spumă după ospățul de 1 Mai

Cu spumă party și baloane, așa au petrecut de 1 mai turiștii de la Băile Felix. Românii veniți din toată țara, dar și din străinătate, s-au distrat pe cinste pe ritmuri electrizante.

,,Eu sunt româncă, soțul meu islandez și atunci am zis să venim să sărbătorim 1 mai și Paștele acasă. Sincer nu mă gândeam că o să îmi placă pentru că nu chiar am vârstă pentru asta, e plin de copii dar sincer mă distrez foarte bine'', a spus o turistă. 

Cei mai patrioți au luat steagul României și au încins o horă în bazinele cu apă termală.

Oaspeții veniți aici au avut parte și de o repriză de Aqua zumba.

Delia Papik, instructor aqua zumba- O ședință durează de obicei cam 30 de minute. Este foarte solicitant, deoarece este în apă, dar nu solicită încheieturile, deci este indicat pentru orice categorie de vârstă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

,,Sunt din Cluj și e foarte fain, nu mă așteptăm astăzi să văd și spumă și muzică faină. Momentan i-am făcut poze mamei că-mi place cum se distrează și mă duc și eu să mă bag la apă''.

Mișcarea a fost bine venită, mai ales că pe tot parcursul zilei, grătarele, dar și ceaunele cu mâncare tradițională au mers la foc continuu.

Citește și: VIDEO- 1 Mai în Bucovina. La casa solistei Andreea Popovici se pregătesc mâncăruri delicioase, cu multă veselie și cânt

Cătălin Buz, bucătar- O tocană din carne de porc care are ceafă, pulpă de porc, costiță cu os și cotlet de porc. Lucrăm dimineață de la ora 8 ne ocupăm de ea. Vreo 4, 5 ore? Da, cam patru ore.

Pentru mini vacanța de 1 mai, peste 10.000 de turiști au ales să își petreacă un sejur la Băile Felix. Aglomerație a fost și la Tășnad, în județul Satu Mare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Deși temperatura de afară abia a depășit 20 de grade, acest lucru nu i-a speriat pe turiștii veniți de la sute de km depărtare pentru a face o baie în bazinele cu apă termală.

Vlad Precup, bucătar- Langoșul de anul acesta din 2024 sigur o să bată micii. Langoșul de la Tușnad cu brânză, smântână și mujdei de usturoi.

Cei veniți aici s-au putut bucura de patru bazine cu apă termală, tobogane și jacuzzi. Locația este deschisă și în următoarele zile, când este așteptat un nou val de turiști.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: