„Cea mai mare piață din țara noastră rezistă cu brio în fața comerțului modern. Deși se află la un pas de un mall, Piața Obor are sute de vizitatori zilnic. Prețurile mici, dar și nostalgia care-i cuprinde pe cumpărătorii care trec pragul halelor sunt rețeta unui adevărat succes”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Piața Obor încă se bucură de succes
În timp ce totul în jur s-a modernizat, timpul pare că a bătut pasul pe loc în Piața Obor din Capitală.
Cum treci pragul halei, parcă te întorci în trecut. Pe tarabele lipite unele de altele, în mijlocul halei sunt expuse de toate. De la haine, pături, produse de uz casnic, accesorii și până la alimente.
Halele Obor au fost inaugurate în 1950 atunci era considerată
cea mai modernă piață din Europa. Nu a reușit să țină pasul cu noile vremuri și cu centrele comerciale. Cu toate astea, clienții vechi au rămas fideli datorită nostalgiei pe care o simt atunci când se aprovizionează de aici.
Citește și: Cum arată bancnota de 0 euro care urmează să fie pusă în vânzare în februarie
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„O vizităm, ne plimbăm, cumpărăm. Chiar ne palce să venim”, a spus o persoană.
„Pe mine, personal, mă întoarce în trecut”, a spus altă persoană.
Ce-i drept, pentru mulți, halele Obor sunt mai mult un muzeu. Nu toți cei care se plimbă printre negustori pleacă cu ceva în sacoșă. În timp ce unii comercianți spun că au cel puțin 30 de clienți pe zi, alții se plâng că vânzările au mai scăzut.
„Vin în plimbare, n-au unde să-și piardă timpul și zic să vină la Obor, să vadă ce mai e”, a spus un comerciant.
„Peste 500 de persoane intra în fiecare zi aici, în cea mai mare piață din România, asta deși, chiar vis-a-vis se află un centru comercial unde oamenii găsesc cam aceleași produse ca în piață”, a transmis Georgiana Grimm, reporterul Știrilor Kanal D.
Piața Obor a devenit un punct de atracție important și pentru străinii care ne vizitează.
Locul are sute de recenzii pozitive de la turiștii de peste hotare.