„O pictură ce valorează peste 2 milioane de euro și care a fost furată în urmă cu 4 ani, din Marea Britanie, a fost găsită în țara noastră! Capodopera nu a fost singurul obiect furat, ci a fost sustrasă împreună cu alte tablouri ce au o valoare similară sau chiar mai mare. Din informațiile avute de autorități, acestea ar fi fost vândute pe piața neagră din țara noastră”, a transmis Christian Sabbagh.

Pictură furată din Marea Britanie, găsită după 4 ani în România

În urmă cu 4 ani, galeriile Oxford din Marea Britanie anunțau că din interiorul muzeului au fost furate 3 tablouri cu o valoare de peste 11 milioane de euro.
Pe atunci, nimeni nu bănuia că hoții iscusiți ce au reușit să dea această spargere ar fi chiar români. Iar, cum viața bate filmul, unul dintre valoroasele tablouri, Un Mal Stâncos CU Soldați Care Studiază un Plan, de Salvator Rosa, ce valorează peste 2 milioane de euro, a fost găsit în Măgurele, Ilfov.
Specialiștii în domeniu suspectează că hoții ar fi putut fi mână-n mână cu angajați ai Galeriei de Artă, pentru a putea da o asemenea spargere.

Citește și: VIDEO- O imagine cât o mie de cuvinte. Care este povestea lui Mihail Maxim, pictorul care dă glas tablourilor

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Însă, două dintre picturi încă sunt dispărute. Acestea sunt Sir Anthony van Dyck's, Un Soldat Călare, și Un Băiat Care Bea, de Annibale Carucci.
Din informațiile primite de la autoritățile române, știm că aceste două picturi au fost vândute în România, dar ar putea fi acum oriunde, în Europa.


Pictura de Salvator Rosa a fost recuperată deja si returnată către Galeriile de Artă din Oxford.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: