"Efectiv ploua cu cenușă, ieri, deci chiar ploua cu cenușă. Nu se mai vedea absolut nimic".
Să nu credeți că e vorba de un simplu disconfort cauzat de cenușă, problema e mult mai gravă.
"Am fost cu capul descoperit și mi-a intrat cenușă în ochi, o durere îngrozitoare. Nu vreți să știți ce durere este".
Medicii i-au dat patru zile de îngrijiri medicale.
Cât despre gospodăria lor... "Uitați cum arată grădina după ziua de ieri, deci în ultimii doi ani este foarte, foarte rău".
"Sunt foarte mulți oameni care suferă și au făcut petiție", spune altcineva.
Cartierul Bariera Vâlcii din Craiova e cel mai afectat. Mai ales când bate vântul sau când sunt defecțiuni la Termocentrala 2 a orașului.
Oamenii încearcă să dovedească autorităților că cenușa este toxică, dar în zadar. "Aici am un magnet și vreau să vă arăt cum se adună de pe jos cenușa, ca dovadă că în ea nu este numai praf de cărbune, ci sunt și ceva metale", spune o localnică.
Ultima ploaie cu cenușă ar fi fost cauzată de o defecțiune tehnică, spun cei de la Complexul Energetic.
"Nu ar trebui să iasă, dar v-am spus, din cauza condițiilor meteo mai apare", spune Dan Vasile, directorul Complexului energetic.
Potrivit acestuia, rezolvarea problemei este una singură: lucrări de investiții și mentenanță.
Reacția Gărzii de Mediu e năucitoare, ținând cont de aceste imagini.
"Să nu credeți dumneavoastră că nu îi cunosc și nu sunt acei oameni care strâng o găleată la o avarie, pun un centimetru, la a doua avarie pun doi centimetri în găleată și când vă duceți dumneavoastră găsiți o găleată plină", spune Gheorghe Călinoiu, dir. Gărzii de Mediu Dolj.
"Cele două pubele pline de cenușă s-au strâns de a lungul timpului", responsabilul de la Garda de Mediu Dolj.
Deși sesizările localnicilor curg anul acesta, garda de mediu a aplicat doar două sancțiuni către complexul energetic în valoare totală de douăzeci de mii de lei.